News Flash:

Meciul ultimei sanse pentru stelistii lui Dorinel Munteanu

5 Noiembrie 2008
671 Vizualizari | 0 Comentarii
Meciul ultimei sanse pentru stelistii lui Dorinel Munteanu
Invinsi si chiar umiliti la Bucuresti de Lyon, stelistii au astazi sansa reabilitarii chiar pe Stade Gerland, terenul campioanei en-titre din Franta. Cu un nou antrenor pe banca tehnica, in persoana lui Dorinel Munteanu, dar cu aceleasi metehne ca pe vremea lui Lacatus, stelistii abordeaza optimisti jocul din aceasta seara (ora 21.45, in direct la Pro TV).

Dincolo de optimism, jucatorii din Ghencea sunt constienti ca numai un succes in aceasta seara ii tine in cursa pentru calificarea in optimile Ligii Campionilor. Chiar daca si acest deziderat este greu de indeplinit, un succes la Lyon ar insemna o revansa morala si multe sperante pentru a prinde macar locul 3 in grupa, sinonim cu calificarea in Cupa UEFA. Stelistii au aterizat la Lyon, ieri, cu aproximativ o jumatate de ora intarziere, cauzata de conditiile atmosferice nefavorabile. Mijlocasul Ovidiu Petre, accidentat, nu a facut deplasarea cu lotul Stelei, la fel ca si Ifeanyi Emeghara. "Nu am emotii, am incredere in echipa si mergem sa facem un joc bun. Eu zic ca meciul de la Bucuresti a fost un accident, acum va fi cu totul altceva. Probabil e meciul ultimei sanse pentru calificarea mai departe in Liga Campionilor, dar pentru Cupa UEFA mai sunt meciuri si alte sanse. Sunt convins ca vom face un joc bun. Si atmosfera din vestiar este foarte importanta. Cum ma striga jucatorii? Pe nume", a declarat Munteanu. Presedintele Consiliului de Administratie al FC Steaua, Valeriu Argaseala, a afirmat ca meciul cu Olympique Lyon este extrem de important. "Am emotii mai mari, dar si sperante mai mari. Nu e ultima sansa, dar e cel mai important meci pentru ca in urma lui putem vedea daca mai avem sanse de calificare. Trebuie sa inscriem un gol mai mult decat adversarul. Este adevarat ca la Bucuresti trei nu au fost suficiente, dar am avut timp sa invatam din greseli. Steaua a jucat bine pana acum in Liga Campionilor. Dorinel stie foarte bine sa-si motiveze jucatorii si sa pregateasca un meci. Nu cred ca are emotii asa mari, cum avea cand era jucator. Dorinel stie sa creeze o atmosfera buna in vestiar, mai ales ca vine din randul jucatorilor", a declarat Argaseala. De partea cealalta, antrenorul francezilor, Claude Puel, nu este convins ca meciul cu Steaua este decisiv. "Meciul cu Steaua nu este decisiv, este la fel de important cum au fost si cele de pana acum. Trebuie sa constientizam faptul ca accederea in optimi se poate juca pana in ultimul meci. Bruno Genesio a vazut meciul Stelei cu Dinamo, iar Steaua merita sa castige. Venirea unui nou antrenor a adus o alta dinamica, plus ca romanii au avut o zi de odihna in plus, ceea ce conteaza. Nu cred ca victoria de la Bucuresti poate fi un avantaj psihologic pentru noi. La 0-2 nu ne-am panicat, stiam ca se poate si apoi, nu aveam dreptul sa renuntam. Eu zic ca nu avem cum sa castigam Liga Campionilor in acest sezon", a spus Puel. Tot in aceasta seara, de la ora 21.45, se disputa meciul dintre Fiorentina si Bayern Munchen. Pentru Steaua ar fi ideal ca italienii sa piarda, desi nici o remiza nu ar fi de aruncat la gunoi pentru formatia din Ghencea. Dupa trei partide, pe primul loc in grupa F se afla Bayern Munchen, cu 7 puncte, urmata de Olympique Lyon cu 5 puncte, Fiorentina cu 2 puncte si Steaua cu un singur punct.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1913 (s) | 25 queries | Mysql time :0.056812 (s)