Medicamente

Medicament retras de la vanzare de teama ca ar putea produce cancer

Publicat: 29 sept. 2019

Un medicament care contine ranitidina (Zantac) a fost retras dintr-un mare lant de farmacii din Statele Unite, din cauza temerilor ca ar putea produce cancer. inca de la jumatatea lunii septembrie a fost demarata o ancheta atat in Statele Unite, cat si in Canda si Uniunea Europeana pentru reevaluarea ranitidinei. Canada si Franta au scos deja de la vanzare medicamentele pe baza de ranitidina, iar in mai multe tari europene sunt in curs proceduri de retragere.

Medicii au sfatuit pacientii sa nu o mai foloseasca, dar, totusi, sa nu intrerupa brusc tratamentul si sa o inlocuiasca cu altceva. Ranitidina este un medicament folosit pentru arsurile gastrice si ulcere stomacale si se elibereaza in farmacii atat pe baza de reteta, cat si la liber.

La 13 septembrie, atat Agentia pentru Alimente si Medicamente (FDA) din Statele Unite, cat si Agentia Europeana pentru Medicamente (EMA) si-au facut publice deciziile de a reevalua prezenta N-nitrosodimetilaminei in medicamententele care contin ranitidina. Aceasta substanta, cunoscuta si sub denumirea de dimetilnitrosamina, este suspectata, pe baza unor studii facute pe animale, ca ar putea fi un carcinogen uman (o substanta care poate produce cancer). Substanta este prezenta insa si in apa si alimente, inclusiv in carne, produse lactate si legume, dar nu este daunatoare atunci cand e vorba de cantitati foarte mici, scrie digi24.ro, care citeaza BBC. 

Pe de alta parte, un studiu facut public in februarie 2019 avertiza ca medicamentele impotriva aciditatii gastrice reduc eficacitatea anumitor tratamente pentru cancer, pana in punctul reducerii duratei de supravietuire a pacientilor care iau aceste medicamente, potrivit Agerpres.



loading...

Adauga un comentariu