News Flash:

Medici impotriva vietii

21 Mai 2008
2093 Vizualizari | 1 Comentarii
• Gelu Pintilie, in varsta de 28 ani, vrea sa-si doneze un rinichi pentru a ajuta oamenii strazii, dar a fost refuzat de catre medicii de la Spitalul C.I. Parhon • Asta in timp ce pe listele de asteptare aproximativ 140 de bolnavi au nevoie de un transplant renal, dintre care 20 sunt copii • Deocamdata, Gelu Pintilie nu a gasit un primitor si nu vrea o suma de bani • "Este o cerere foarte mare de organe, fiind pe lista de asteptare aproximativ 140 de persoane care au nevoie de transplant renal, din care aproximativ 20 sunt copii. De la inceputul anului, 3-4 bolnavi au decedat asteptand un organ", a declarat dr. Raluca Neagu

Un tanar din Iasi intentioneaza sa isi doneze un rinichi doar pentru a ajuta oamenii strazii, deoarece stie ce inseamna sa traiesti in saracie si sa nu beneficiezi de sprijinul familiei atunci cand ajungi intr-un moment dificil al vietii. Gelu Pintilie, in varsta de 28 ani, a fost refuzat de catre medicii de la Spitalul C.I. Parhon, unde functioneaza Centrul de transplant renal. Asta in timp ce pe listele de asteptare aproximativ 140 de bolnavi, dintre care 20 de copii, au nevoie de un astfel de transplant. "Vreau sa donez un rinichi pentru ca vreau sa ajut oamenii strazii. Am auzit ca au mai fost persoane care au donat un rinichi. Am discutat azi (ieri - n.r.) cu un medic de la Spitalul Parhon si mi-a spus ca mai intai trebuie sa gasesc primitorul si apoi sa vin sa-mi faca toate analizele, testele care sunt necesare. Nu imi este frica de operatie sau de consecintele care ar putea sa apara dupa operatie. Acum nu stiu unde sa caut un primitor. Eu vreau sa fac un gest caritabil", a declarat Gelu Pintilie. Managerul Spitalului C.I. Parhon, prof. dr. Adrian Covic, a tinut sa precizeze ca trebuie urmate anumite proceduri legale pentru ca o persoana sa poata dona un rinichi. "Legea este foarte stricta in aceasta privinta. Persoana care vrea sa doneze un rinichi fara a fi ruda cu primitorul trebuie sa treaca printr-o ancheta psihologica pentru a vedea daca este in deplinatatea facultatilor mintale. De asemenea, un organ al politiei trebuie sa verifice daca nu exista o tranzactie oneroasa intre donator si primitor. Cel care doneaza este verificat. La noi au donat sotul sau sotia si, foarte rar, persoane apropiate bolnavului. Medicul care a discutat cu aceasta persoana care vrea sa doneze un rinichi a procedat foarte corect si trebuia chiar sa-l dea afara pe usa. Aceasta persoana nu are cum sa fie lamurita la noi in spital. Ei se gandesc ca sunt pusi in contact cu cineva si gata, doneaza un rinichi, dar lucrurile stau cu totul altfel", a declarat prof. dr. Adrian Covic. Pe de alta parte, coordonatorul Programului de transplant, dr. Raluca Neagu, a precizat ca cererea de organe este foarte mare. In prezent, aproximativ 140 de bolnavi sunt inscrisi pe lista de asteptare pentru transplant renal. "Este o cerere foarte mare de organe, fiind pe lista de asteptare aproximativ 140 de persoane care au nevoie de transplant renal, din care aproximativ 20 sunt copii. De la inceputul anului, 3-4 bolnavi au decedat asteptand un organ", a declarat dr. Raluca Neagu.

Abandonat de parinti


Gelu Pintilie a fost abandonat de catre parinti, fiind crescut in Centrul de plasament Budai, iar la varsta de 18 ani a fost aruncat intr-o lume care ii era total straina. Si-a gasit un adapost in blocul M2 din cartierul Cantemir, intr-o camera alaturi de alti patru tineri. A lucrat ca bucatar la unul dintre restaurantele din Iasi, iar acum a ajuns somer si munceste cu ziua la diferite persoane din oras. Chiar daca lunar primeste un ajutor social de 100 lei, Gelu isi cauta in continuare de munca pentru ca nu vrea sa fure pentru a avea ce manca. "Am fost crescut intr-un centru de plasament, abandonat de familie si stiu ce inseamna sa nu ai pe nimeni care sa te ajute. Nu cer o suma de bani pentru rinichi, dar daca primitorul vrea sa-mi ofere ceva o sa primesc. Am un proiect pentru a ajuta oamenii strazii. Am infiintat Asociatia Viitorul familial si sunt convins ca voi reusi sa obtin fonduri europene prin proiectele pe care le voi depune ca sa ajut acesti oameni. In primul rand, vreau sa construiesc un centru de primire in urgenta pentru oamenii acestia, ca sa nu mai stea pe strada. Cat am stat in centru am reusit sa imi gasesc mama, dar este necajita si nu are cu ce sa ma ajute. Tatal meu este plecat in Libia si nu l-am cunoscut niciodata. Conducerea de la centru l-a cautat si am aflat ca este in Libia. Nu stiu daca am sa-l cunosc vreodata", a declarat Gelu Pintilie.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

coius  | #35564
ce articol cretin !!!
clar ca madam n are ce face pe acas`
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1341 (s) | 22 queries | Mysql time :0.023379 (s)