Actualitate

Medicii de familie cer demiterea lui Virgil Guran: „Declarație cinică și iresponsabilă!“ Ce spune Ludovic Orban

Publicat: 12 oct. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Medicii de familie cer demiterea lui Virgil Guran Declarație cinică și iresponsabilă Ce spune Ludovic Orban
Medicii de familie solicită demiterea lui Virgil Guran, consilierul premierului Ludovic Orban

Medicii de familie solicită demiterea lui Virgil Guran, consilierul premierului Ludovic Orban. Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) solicită „demiterea urgentă” a lui Virgil Guran în urma unor declarații pe care acesta le-a făcut.

Medicii de familie susțin că Virgil Guran ar fi făcut o declarație controversată despre medici.

„Trebuie să iei măsuri, dacă nu eşti ferm, vei pierde. Şi trebuie să înţeleagă toată lumea. Cine vrea să trimită medici să moară? (…) Ce să facem? E ca la militari, îi trimiţi la război, mai mor unii dintre ei, din păcate”, ar fi spus Virgil Guran la un post de televiziune.

Medicii de familie cer demiterea urgentă

Medicii de familie susțin că Virgil Guran a făcut aceste declarații în contextul reacţiei medicilor de familie la afirmaţia ministrului sănătăţii, care a anunţat că aceştia se vor deplasa la domiciliile celor confirmaţi pozitiv.

„Declaraţia lui Virgil Guran, reprezentant al Executivului, este cinică şi iresponsabilă, militarii merg la război înarmaţi, nu ca medicii de familie, cu mâinile goale. Lipsa de respect pentru medici şi lipsa de empatie faţă de pacienţi îl descalifică pentru orice funcţie publică. Sperând că declaraţia acestui consilier este o părere personală şi nu reprezintă poziţia Guvernului român SNMF cere urgent demiterea sa“, spun reprezentanții SNMF.

„Medicii de familie nu dispun de maşini care pot fi decontaminate“

Medicii de familie susțin că nu au mașini care pot fi decontaminate.

„Precizăm că medicii de familie nu dispun de maşini care pot fi decontaminate, nu dispun de echipamente potrivite și nici de posibilitatea de a se echipa și dezechipa în condiții de siguranță”, se mai arată într-un comunicat emis de SNMF.

„Nu este pentru prima dată când Virgil Guran face declarații controversate. În august, Virgil Guran spunea într-o conferință de presă ținută la sediul PNL Dâmbovița că marea majoritate a oamenilor infectați cu coronaviurs nici nu simt că au virusul. «O răceală este mai grea de dus decât virusul», a declarat Guran“, precizează reprezentanții medicilor de familie.

Virgil Guran: „Îi trimiţi la război, mor o parte dintre ei, din păcate!”

Într-o intervenție la un post de televiziune, Virgil Guran a făcut o analogie între medici și militari, spunând că o parte dintre militarii trimiși la război mor.

„Vă spun că trebuie să luăm măsuri urgente, de la minut la minut se schimbă lucrurile şi acum, cu tot respectul pentru opoziţie şi pentru toată lumea, nu ştiu ce înseamnă să guvernezi când guvernezi într-o pandemie şi în ceva care n-a mai fost, la care nu se pricepe nimeni, nu poate să previzioneze nimeni exact exact ce se întâmplă şi trebuie să iei nişte măsuri. Dacă nu eşti ferm, vom pierde. Trebuie să înţeleagă toată lumea acest lucru şi nu vrea nimeni…. Cine vrea să trimită medici să moară sau… Doamne fereşte de aşa ceva. Din păcate să ne uităm în Italia, Spania, tot aşa, sunt foarte mulţi medici, s-au infectat, ce să facem? E ca la militari – revin la militari – îi trimiţi la război, mor o parte dintre ei, din păcate”, a declarat Virgil Guran.

Virgil Guran, președinte al organizației județene Dâmbovița a PNL, a fost numit în funcția de consilier de stat pe probleme de ordine publică și siguranța cetățeanului la Cancelaria premierului Ludovic Orban la începutul lui decembrie 2019.

„Nu sunt la curent cu declarațiile domnului Guran“

Premierul Ludovic Orban a declarat astăzi că nu știe de declarațiile făcute de Virgil Guran, despre care spune că nu se ocupă de sănătate.

„Împreună cu domnul ministru și cu reprezentanții organizațiilor medicilor de familie va trebui să stabilim niște reguli mai clare. (…)  În ceea ce privește declarațiile domnului Guran, nu sunt la curent, dar am luat legătura cu doi medici de familie și ce am stabilit o să vorbesc cu dl ministru și o să am o întâlnire cu reprezentanții medicilor de familie. Dacă au fost declarații care au fost nepotrivite, care au jignit, îmi cer eu scuze, dar dl Guran nu se ocupă de problemele de sănătate. Are alte atribuții. Toate declarațiile pe domeniul sănătății sunt date de Ministerul Sănătății, de Casa de Sănătate și de specialiștii care sunt implicați în Comisia anti-COVID sau INSP”, a spus Ludovic Orban.

Adauga un comentariu