Minunile există! După ce a fost înjunghiată de aproximativ 40 de ori și lăsată să zacă într-o baltă de sânge, o femeie și-a revenit în mod miraculos. Nimeni nu îi mai dădea vreo șansă de supraviețuire după ce a ajuns în stare foarte gravă pe masa de operație. Ieșeanca este stabilă și i-a uimit până și pe medici. Agresorul este internat la Institutul de Psihiatrie „Socola”
Tânăra de 39 de ani, din comuna Rediu, care a fost înjughiată de mai multe ori și a fost lasată să zacă într-o mașină, pe marginea drumului, a scăpat cu viață ca prin minune. Medicii ieșeni nu îi mai dădeau nicio șansă de supraviețuire. Victima a ajuns, după un incident extrem de grav, la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Spiridon”, din Iași și a intrat de urgență în sala de operație. Aceasta prezenta șoc hemoragic, multiple plăgi înjunghiate în zona abdominală și eviscerație de intestine. Echipa chirurgicală a făcut eforturi disperate pentru a o ține în viață, chiar dacă pierduse mult sânge și nu dădea semne că își revine. Nimeni nu îi mai dădea vreo șansă la viață și doar o minune o putea salva. Tânăra a luptat cu ultimele puteri să trăiască și i-a uimit până și pe medici.
„Pacienta în vârstă de 39 de ani, care a fost înjunghiată de mai multe ori în zona abdominală, a fost transferată din secția de terapie intensivă, în salon. Femeia și-a revenit miraculos, deoarece a fost în stare foarte gravă când a ajuns la spital. Aceasta pierduse mult sânge și prezenta șoc hemoragic. Întreaga echipă medicală a fost uimită de evoluția stării ei de sănătate. Ea a avut mare noroc că a scăpat cu viață! În prezent, are o evoluție bună și este stabilă hemodinamic”, au precizat reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgențe „Sfântul Spiridon”, din Iași.
Reamintim că, în seara zilei de 22 iulie 2021, în localitatea ieșeană Horlești, din comuna Rediu, s-au desfășurat scene demne de filmele horror. Un ieșean a pus pe jar toată Poliția ieșeană, după ce și-a înjunghiat iubita de mai multe ori. Atacul extrem de violent a avut loc într-un autoturism marca Skoda Fabia.
Victima, o femeie de 39 de ani, a fost abandonată într-o baltă de sânge, pe marginea drumului. Martorii înspăimântați de cele întâmplate au sunat la numărul unic de urgență 112. La fața locului s-au deplasat inițial un echipaj de Poliție și o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă.
În noaptea incidentului a avut loc o adevărată desfășurare de forțe pentru a-l prinde pe cel care aproape și-a ucis iubita. La fața locului s-au mobilizat mai multe echipaje de Poliție, dar și din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale de la IPJ Iași („mascații”). Aceștia au plecat pe urmele atacatorului. Căutările s-au desfășurat vreme de câteva ore. La anchetă au participat și reprezentanți ai Inspectoratului Poliției de Frontieră Iași, cu un aparat de termoviziune. În localitate a sosit și unul dintre adjuncții IPJ Iași, pentru a ajuta la identificarea atacatorului.
Autoritățile au organizat filtre, iar mai multe persoane au fost oprite în trafic și identificate, pentru a ajunge la suspect. Într-un sfârșit, individul a fost identificat pe raza localității Popricani. În acele momente s-a desfășurat o scenă desprinsă parcă din filme. Agresorul a fost scos din mașina în care se afla de „mascați”. Individul a fost identificat în persoana lui Ionel Bogdan Sitaru, un ieșean care a mai avut probleme cu legea în trecut.
Cazul a fost preluat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, fiind întocmit un dosar penal sub acuzația de tentativă de omor asupra unui membru de familie. Individul care a ciopârțit o femeie de 39 de ani cu zeci de lovituri de cuțit a fost dus de anchetatori la Institutul de Psihiatrie „Socola”.
Medicii psihiatri vor decide dacă Ionel Bogdan Sitaru a avut sau nu discernământ în momentul comiterii faptei. Oamenii legii spun că individul, care a fost oprit recent cu focuri de armă pe o stradă din municipiul Iași, a avut unele probleme psihice în trecut. Ieșeanul a fost pus în libertate de judecători la finele lunii februarie 2021, după ce a fost condamnat de prima instanță cu suspendare, pentru ultraj.