Local

Medicii ieșeni trag un semnal de alarmă! Unul dintre cei doi pacienți aflați în stare gravă în secția ATI este infectat cu tulpina Delta

Publicat: 24 iul. 2021
Clădirea Spitalului de Boli Infecțioase Iași și managerul spitalului, plus o eprubetă pe care scrie Delta
Dr. Florin Roșu vorbește despre pacientul infectat cu Delta care este în stare gravă în secția ATI

Unul dintre cei doi pacienți transferați de la Spitalul municipal Pașcani la Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași este infectat cu tulpina Delta. Femeia de 67 de ani este în continuare în stare foarte gravă, la fel ca celălalt pacient, care nu a fost încă confirmat

O femeie de 67 de ani din Pașcani, care a fost transferată în stare gravă în secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași, a fost confirmată cu tulpina Delta. La Spitalul de Boli Infecțioase a ajuns și un bărbat de 39 de ani, în stare la fel de gravă. Acesta este și el suspect de infectare, însă testul este încă în lucru.

„Unul dintre cei doi pacienți care au fost transferați în stare foarte gravă la Spitalul de Boli Infecțioase este infectat cu tulpina Delta. Este vorba despre o femeie în vârstă de 67 de ani, iar, din păcate, starea ei este în continuare foarte gravă. Celălalt pacient este un bărbat de 39 de ani, care încă nu a fost confirmat, dar cu siguranță și el este infectat. Încă așteptăm rezultatele la el. Și acesta este în stare foarte gravă. Niciunul nu era vaccinat”, a declarat dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași.

Spitalul din Iași este singurul centru de excelență din Moldova pentru diagnosticarea, tratarea și îngrijirea pacienților cu patologie infecto-contagioasă și secvențiere. Aici au fost identificați primii pacienți COVID-19 cu tulpina Delta, diagnosticul fiind confirmat la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”.

Tulpina Delta a făcut prima victimă la Iași

Marți, 20 iulie 2021, a fost declarat primul deces al unui pacient infectat cu tulpina Delta. Victima a fost o femeie de 90 de ani internată la Spitalul de Boli Infecțioase Iași. A fost internată pe data de 6 iulie 2021 și s-a numărat printre primele persoane infectate din județ. La internare i-au fost recoltate și probe pentru test, acestea ajungând la București pe data de 8 iulie 2021, două zile mai târziu.

Bătrâna a decedat pe data 12 iulie 2021, iar rezultatele testelor care au confirmat că este infectată cu noua tulpină au ajuns pe data de 20 iulie 2021. Medicii au ridicat suspiciunea de infectare deoarece fiul său se întorsese din străinătate și prezenta simptome de infectare. Rezultatul acestuia a fost negativ. În prezent, în Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași sunt internați alți doi pacienți infectați cu Delta. Aceștia sunt stabili, internați pe sector, sub supravegherea medicilor.

Când au fost descoperite primele cazuri de Delta în Iași

Amintim că, pe 6 iulie 2021, au fost confirmate primele cazuri de infectare cu tulpina Delta în Iași. Medicii ieșeni au anunțat că au intrat în alertă după ce mai multe persoane au fost confirmate pozitiv cu noua tulpină. În total, pe data de 6 iulie 2021, 10 persoane au fost confirmate cu această tulpină. Trei pacienți din județul Iași, care au fost depistați cu noua tulpină, au vârste de 42, 61 și 68 de ani, iar alte șapte persoane erau din județul Bacău.

Printre cei șapte din Bacău se află o familie întreagă contaminată cu noua tulpină: părinții, de 36 și 29 de ani, și patru copii, cu vârste de 3, 5, 7 și 8 ani. În Bacău a mai fost descoperit un pacient din alt focar, în vârstă de 62 de ani. Pacienții, în marea lor majoritate, sunt proaspăt întorși din Irlanda, ceea ce i-a determinat pe medici să ridice suspiciunea de infectare cu tulpina Delta. Doi dintre pacienții din județul Bacău, infectați cu noua tulpină, au decedat. Medicii ieșeni spun că, în câteva luni, cazurile de COVID-19 vor exploda, dar spitalele sunt pregătite. Creșterea rapidă a infectărilor ar fi determinată de apariția noilor tulpini ale virusului, care sunt mult mai contagioase. Medicii îi îndeamnă în continuare pe ieșeni să se imunizeze.





Adauga un comentariu