National

Medicul Gheorghe Şoană a murit. A fost răpus de coronavirus

Publicat: 14 ian. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Medicul Gheorghe Şoană a murit. A fost răpus de coronavirus
Medicul Gheorghe Şoană a murit din cauza coronavirus. Profesorul vrâncean era internat de pe 24 decembrie

Medicul Gheorghe Şoană a murit din cauza coronavirus. Profesorul vrâncean era internat de pe 24 decembrie. A fost unul dintre cei mai cunoscuți medici de medicină muncii din județul Vrancea. Chiar dacă era pensionar de mulți ani, fiind în vârstă de peste 80 de ani de ani, medicul Gheorghe Șoană își continua activitatea.

Gheorghe Șoană este soțul medicului epidemiolog, Rodica Șoană, informează Ziarul de Vrancea.

Medicul Gheorghe Şoană a murit

Potrivit rezultatelor de la analize, medicul Gheorghe Șoană se vindecase recent de COVID-19. Cu toate acestea organismul său se pare că n-a mai rezistat sechelelor produse de boală și în cursul zilei de luni, 11 ianuarie 2021, acesta a decedat la secția terapie intensivă a Spitalului Județean de Urgență ”Sfântul Pantelimon” din Focșani.

Colegii reputatului cadru medical au transmis mai multe mesajde de condoleanţe.

„Astăzi este o zi tristă pentru noi, cadrele didactice de la Școala Postliceală Sanitară Carol Davila Focșani, colegul nostru, Dr.Șoană Gheorghe, a pierdut lupta cu boala.

Suntem îndurerați, iar cuvintele nu pot exprima ceea ce simțim acum, la aflarea veștii.
A fost un om deosebit, un coleg extraordinar, un medic de excepție, un profesor care avea răspuns la orice fel de întrebare. Ne vom aminti mereu cu drag de dumneavoastră și vă vom simți lipsa.

Drum lin printre îngeri,domnule doctor!!! Sincere Condoleanțe!”, au scris colegii doctorului vrâncean.

Medic de familie, testat pozitiv cu noul coronavirus, găsit mort în cabinetul său din Botoșani

Medicul Gheorghe Şoană a murit din cauza coronavirus. La fel s-a întâmplat şi cu un medic de familie din Botoşani, de 46 de ani, care a decedat, a fost confirmat pozitiv la testul COVID-19. Doctorul a fost găsit inconștient în cabinetul său, a fost testat, iar rezultatul a confirmat că era infectat.

Potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Publică, Monica Adăscăliţei, medicii care i-au acordat primul ajutor au prelevat probe pentru testarea acestuia.

Doctorița de familie ar fi fost găsită în stare de inconştienţă în cabinetul său, iar cadrele medicale au încercat să o resusciteze și i-au prelevat probe pentru testul SARS-CoV-2. Femeia nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind constatat decesul.

„Răspunsul testului PCR a venit marţi seară târziu, după ce a fost recoltat în timpul resuscitării. Testul SARS-CoV-2 a ieşit pozitiv”, a afirmat Adăscăliţei.

Direcţia de Sănătate Publică a demarat o anchetă pentru a stabili persoanele cu care medicul de familie ar fi intrat în contact până la momentul decesului.

Peste 7.000 de ieșeni au fost imunizați cu o doză de vaccin anti-COVID-19 în prima etapă

În județul Iași, de pe data de 27 decembrie 2020 și până pe 13 ianuarie 2021 au fost vaccinate anti-COVID-19 un număr de 7.595 de persoane. Pentru început au fost vizate cadrele medicale atât din sectorul privat, cât și din cel de stat. Din prima etapă au făcut parte toți angajații din domeniul sănătății, asistente medicale, personal TESA, studenți voluntari în unitați sanitare și rezidenți, dar și angajații din centrele sociale. În cea de-a doua etapă sunt incluse persoanele din categoriile de risc, cu vârste de peste 65 de ani sau care suferă de afecțiuni cronice și angajații din instituțiile statului.

Adauga un comentariu