Actualitate

Medicul Radu Țincu: „Viitorul apropiat va fi mai grav decât prezentul!“

Publicat: 09 dec. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Medicul Radu Țincu Viitorul apropiat va fi mai grav decât prezentul
Reprezentanţii Institutului Naţional de Sănătate Publica au transmis faptul că valul al treilea de Covid-19 urmează să lovească România. În momentul în care va fi vârful, tinerii vor fi cei mai afectaţi

Medicul Radu Țincu, specialist ATI la Spitalul Floreasca din Capitală, se așteaptă ca viitorul apropiat să fie mai grav decât prezentul și că măsurile implementate vor avea nevoie de o nouă evaluare, astfel încât să ajungă să stopeze virusul.

„Viitorul apropiat va fi mai grav decât prezentul pentru că ne uităm la cifrele din fiecare zi publicate la ora 13:00, Bucureștiul se menține cu un număr extrem de ridicat de cazuri noi, peste 1600 de pacienți diagnosticați, mult mai mult decât poate să gestioneze un sistem de terapie intensivă care este deja supraaglomerat. Astfel de transporturi aeriene cu aeronave militare vor mai avea loc și în perioada următoare“, a declarat Radu Țincu.

Radu Țincu: „Va trebui de urgență să se reconsidere evaluarea măsurilor implementate“

Specialist ATI la Spitalul Floreasca din Capitală a precizat că va trebui de urgență să se reconsidere evaluarea măsurilor implementate.

„Vestea proastă este că nu reprezintă o politică pe termen lung pentru că și spitalele unde vor fi transferați acești pacienți la un moment dat se vor umple. Va trebui de urgență să se reconsidere evaluarea măsurilor implementate. Dacă acest măsuri nu reușesc să stopeze transmiterea virusului, vor trebui implementate noi măsuri”, a menționat Radu Țincu.

„Reticența față de vaccinarea anti COVID-19 va duce la eșecul acestei campanii!“

Radu Țincu este de părere că autoritățile nu promovează corect ideea vaccinării împotriva noului coronavirus și atunci unii oameni sunt reticenți.

„În momentul în care un vaccin va primi aprobarea cel mai probabil va trece toate etapele și va primi avize favorabile, fiind sigur. În același timp, acest mod în care s-a propus vaccinarea, a reprezentat și a stat la baza acestei reticențe a populației. Nu doar în rândul profesorilor sunt reticențe, ci și în rândul medicilor sunt oameni care nu vor să se vaccineze anti-COVID pentru că modalitatea în care s-a prezentat acest vaccin mi s-a părut destul de superficială. În primul rând trebuie să înțelegem cu ce se ne vaccinăm“, a declarat Radu Țincu.

Radu Țincu: „Este imposibil să spui de pe acum dacă trebuie vaccinat un vaccin ipotetic “

Medicul de terapie intensivă la Secția ATI a Spitalului „Floreasca“ din Capitală a adăuagt că este imposibil să spui de pe acum dacă trebuie vaccinat un vaccin ipotetic despre care nu se știe nimic.

„Niciun vaccin din cele care au ajuns în faza trei nu sunt aprobate. pentru niciun vaccin nu s-a depus documentația necesară. Este imposibil să spui de pe acum dacă trebuie vaccinat un vaccin ipotetic despre care nu se știe nimic. Această modalitate superficială a autorităților de a promova acest vaccin va duce și la eșecul acestei campanii”, a precizat Radu Țincu.

7.365 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 9 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 532.040 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 425.816 pacienți au fost declarați vindecați, conform știrioficiale.ro. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.365 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În intervalul 08.12.2020 (10:00) – 09.12.2020 (10:00) au fost raportate 161 decese (90 bărbați și 71 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea,  Ilfov și Municipiul București.

Adauga un comentariu