Local

Medicul Tudor Ciuhodaru: Atenție, e alertă globală. Noul tip de coronavirus identificat în China amenință și Europa

Publicat: 21 ian. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Medicul Tudor Ciuhodaru Atenție e alertă globală. Noul tip de coronavirus identificat în China amenință și Europa

Medicul Tudor Ciuhodaru atrage atenţia asupra celui mai recent pericol care pândeşte Europa. De puţin timp, în China, s-a descoperit un nou virus care a afectat sute de persoane. Medicul ieşean afirma, într-o postare, faptul că şi Europa este ameninţată. În continuarea postarii, Tudor Ciuhodaru ne explica despre virusul din China, dar da şi câteva sfaturi despre cum să evităm neplăcerile cauzate de acesta:

”Atenție, e alertă globală. Noul tip de coronavirus identificat în China amenință și Europa. În doar o lună numărul pacienților s-a triplat (1700), la fel și al deceselor iar 9 pacienți sunt în stare critică. S-a dovedit și posibilitatea transmiterii virusului de la o persoană la alta.

OMS se pregătește să declare mâine o situație de urgență de sănătate publică de amploare internațională și recomandă tuturor țărilor monitorizare activă, prevenție și pregătiri pentru o eventuală intervenție.Preşedintele ChineiXi Jinping a cerut stoparea propagării epidemiei, în condiţiile în care China intră sâmbătă în cea mai mare migraţie umană (sute de milioane de persoane) cu ocazia Noul an chinezesc (Anul Șobolanului de Metal).România nu reacționează!

Ce trebuie să știți:

  1. E a treia situație de risc de pandemie de acest gen la nivel mondial.
  2. Noul coronavirus 2019 (nCoV-2019)a fost raportat pe 9 ianuarie 2020 în Wuhan (provincia Hubei).
  3. Sursa virusului nu e încă identificată.
  4. Primele cazuri de pneumonie cauzate de acest virus au apărut în Wuhan. (se pare că în legătură cu piața Hua Nan de pește dar și de păsări, lilieci și animale sălbatice).
  5. Pe 13 ianuarie a fost identificat primul caz în afara Chinei. (în Thailanda- o femeie din China a fost plasată în carantină) urmat de noi cazuri în Japonia și Coreea. În China mai multe orașe mari au fost afectate- printre care Beijing, Shenzhen și Shanghai.
  6. Virusul a depășit deja o barieră majoră (transmiterea de la om la om, inițial coonsiderat zoonoză) și există riscul să genereze mutații (care să îi permită să se răspândească mai rapid și să devină mai periculos), apreciază profesorul Jonathan Ball de la Universitatea din Nottingham.
  7. Pericolul este cu atât mai mare, cu cât săptămâna aceasta începe perioada sărbătorilor de An Nou chinezesc, când sute de milioane de oameni vor face călătorii în interiorul Chinei, dar și în afara țării.

Ce trebuie să știți despre noul virus:

  1. Virusul face parte din familia coronavirusurilor (din care fac parte SARS și MERS) ce pot infecta oamenii, animalele și păsările.Sunt 6 tipuri de virus ce pot infecta oamenii: 4 comune (229E (alpha coronavirus), NL63 (alpha coronavirus), OC43 (beta coronavirus), HKU1 (beta coronavirus)) la care se adaugă MERS și SARS.
  2. Transmiterea de la o persoană la alta se face cu mare uşurinţă pe cale aeriană (vorbire, tuse, strănut) sau prin contact direct sau indirect cu secreţiile respiratorii aflate pe mâinile acestora sau pe suprafeţe contaminate.
  3. Simptomele includ febra, dispneea iar imagistic se constată infiltrat pulmonar bilateral

Atenție! E a treia situație de risc de pandemie de acest gen:.

  1. Între noiembrie 2002 și iulie 2003 epidemia cu virus SARS ( Sindromul Acut Respirator Sever) a provocat peste 8000 de infecții și aproape 800 de decese.În câteva săptămâni, boala s-a transmis din China(provincia Guadong și Hong Kong) în 37 de alte țări. 1 din 10 pacienți infectați nu a mai putut fi salvat. Jumătate din pacienții de peste 65 de ani nu a supraviețuit.
  2. În 2013 epidemia cu virus MERS (Middle East Respirator Syndrom- sindromul respirator din Orientul Mijlociu-identificat în Arabia Saudită în iunie 2012) a afectat 25 de țări și a dus la 850 de decese. 1 din 3 pacienți infectați nu

 

 

Sunt câteva măsuri simple simple de prevenție(aceleași ca pentru orice viroză):

1 Evitaţi contactul cu persoanele bolnave (nu călătoriți în zonele cu risc,evitaţi aglomeraţiile(unde există risc crescut de a intra în contact cu o persoană infectată, nu staţi lângă persoanele care tuşesc sau stranută, nu vizitaţi şi nu duceţi în colectivităţi persoanele bolnave).

 

  1. Respectaţi regulile generale şi individuale de igienă:utilizarea batistei şi spălatul pe mâini, pusul mâinii la gură atunci când tuşim sau stranutăm, evitarea contaminării prin atingerea cu mâinile a ochilor sau a gurii, aerisirea zilnică a locuinţelor sau a birourilor cu menţinerea unei temperaturi de 18-22 grade precum şi igienizarea spaţiilor şi a suprafeţelor.
  2. Spălaţi-vă cât mai des pe mâini cu apă şi săpun, spălatul trebuie să dureze cel puţin 20 de secunde, insistând pe pliurile şi spaţiile interdigitale, apoi uscaţi mâinile cu prosoape de hartie sau aer cald sau dacă nu sunteţi în apropierea apei puteţi utiliza, cu eficinţă mai redusă, un dezinfectant pe bază de alcool.

Atenție!!!

  1. Nu temporizați consultul medical mai ales dacă vă încadrați în grupele cu risc.
  2. Evitaţi automedicaţia. Orice tratament trebuie făcut doar la recomandarea medicilor de familie sau a specialiştilor.
  3. Antibioterapia fără discernământ este nu doar inficientă ci şi potenţial periculoasă! Poate duce la selecţionarea germenilor rezistenti, agravarea afecţiunilor de bază sau dă efecte secundare multiple nedorite.” se arată în postarea publicată de Tudor Ciuhodaru.
Adauga un comentariu