Sfatul medicului

Medicul Virgil Musta, despre Covid-19: cand poti sta acasa si cand trebuie sa te prezinti la spital

Publicat: 24 oct. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Medicul Virgil Musta despre Covid-19 cand poti sta acasa si cand trebuie sa te prezinti la spital
Persoanele asimptomatice sau cele care manifesta forme usoare de COVID-19 vor fi monitorizate si tratate de catre medicii de familie

Persoanele asimptomatice sau cele care manifesta forme usoare de COVID-19 vor fi monitorizate si tratate de catre medicii de familie, potrivit ultimelor norme stabilite de oficialii din sanatate. Seful Clinicii de Boli Infectioase de la Spitalul „Victor Babes” din Timisoara, medicul Virgil Musta, a precizat la Digi24 care sunt simptomele usoare ale Covid-19 si cand se impune ca persoanele infectate sa se prezinte la spital.

„Pacientii care au durere de gat, tuse care nu e intensa, scaune diareice, lipsa gustului, a mirosului pot ramane acasa, simptomele fiind considerate usoare. Daca au semne de infectie de cai respiratorii, lipsa de aer, tuse intensa, febra, atunci pacientilor li se recomanda internarea sau prezentarea la evaluare medicala, pentru a se lua decizii de internare sau de ramanere la domiciliu, in functie si de locurile libere din spital”, a declarat medicul Virgil Musta, la Digi 24.

Covid-19: cand poti sta acasa si cand trebuie sa te prezinti la spital

Specialistul timisorean a precizat si cand se impune ca persoanele infectate sa se prezinte la spital:

„La acest virus, in 5-7 zile, starea se inrautateste, simptomele devin mai grave, iar atunci pacientii trebuie sa sune la 112 ca sa se interneze. Daca dureaza peste o saptamana, este bine sa se prezinte pentru evaluare medicala, pentru a analiza sindromul inflamator sau de coagulare si sa primeasca recomandari. Evaluarea se face intr-o singura zi, cand se fac investigatii biologice conform unui protocol, investigatii imagistice. Pacientul poate fi trimis acasa sau, daca se considera ca este cazul, sa fie internat intr-un spital de nivel 1 sau spital suport”, a explicat Virgil Musta.

Potrivit acestuia, chiar si medicul de familie poate sa identifice usor daca persoana infectata respira cu dificultate. Singura posibilitate de a afla cat de grava este problema respiratorie este determinarea saturatiei de oxigen, care se poate masura cu ajutorul unui aparat, pe care fiecare dintre noi il poate avea acasa. Daca pacientul are o saturatie scazuta, se impune ca persoana sa fie supusa unor investigatii biologice.

Adauga un comentariu