Terapii alternative

Meditatia da rezultate in tratamentul stresului extrem

Publicat: 20 nov. 2018
7

Meditatia poate fi la fel de eficace pentru tratarea victimelor stresului post-traumatic  – PTSD – ca si terapiile folosite in prezent. Aceasta este concluzia unui studiu la care au participat soldati americani  si care a fost publicat in „Lancet Psychiatry“.

O astfel de tulburare PTSD survine dupa un eveniment traumatic major precum moartea, amenintarea mortii, rani grave sau agresiuni sexual, potrivt AFP preluat de agerpres.ro. Principalele simptome sunt amintiri repetitive si invazive ale evenimentului, cosmaruri, evitarea tuturor elementelor  – locuri, situatii – care reamintesc traumatismul, stare de iritabilitate sau de depresie. Starea de stres post-traumatic apare frecvent la victimele atentatelor si la soldati. Printre tratamentele folosite in prezent, terapia prin expunere este cea mai frecvent utilizata si consta in expunerea graduala a persoanei care sufera de PTSD la situatii, locuri, imagini senzatii, zgomote, mirosuri si amintiri asociate cu evenimentul traumatic, pentru a „obisnui organismul sa nu mai reactioneze atât de intens la elementele care ii reamintesc trauma si sa renunte la a evita anumite context“.

Dar aceasta tehnica este dificila pentru victimele PTSD, iar un procent cuprins intre 30% si 45% din pacienti abandoneaza tratamentul, potrivit ace4leiasi surse. Cercetatori din trei universitati americane au testat practica meditatiei prin intermediul unui studiu la care au participat 203 de fosti soldati americani cu PTSD. Soldatii, atât barbati cât si femei, au fost repartizati in trei grupe: una a practicat meditatia, cea de-a doua, terapia prin expunere, iar cea de-a treia a participat la un curs teoretic despre stresul post-traumatic. Un procent de 60% din soldatii care au practicat 20 de minute de meditatie in fiecare zi au observat o ameliorare semnificativa a simptomelor si au reusit, intr-un numar mai mare, sa duca studiul la capat, prin comparatie cu grupul care a urmat terapia prin expunere.

Meditatia presupune concentrarea asupra unui obiect sau idei pentru a atinge starea de deplina constiinta, calmul si linistea. „Meditatia poate fi practicata individual, aproape in orice loc si in orice moment, fara utilizarea unui echipament specializat sau asistenta personalizata“, afirma Sanford Nidich, autorul principal al studiului. „În fata problemei in crestere a stresului post-traumatic in Statele Unite, Marea Britanie si in alte locuri din lume, terapiile alternative precum meditatia trebuie sa faca parte din optiunile puse in aplicare de autoritatile din domeniul sanatatii“, mai spune acesta.





Adauga un comentariu