Eveniment-Social

Membrii comisiilor de la sectiile de votare, platiti la finele saptamanii

Publicat: 12 iun. 2012
1

Presedintii si vicepresedintii sectiilor de votare asteapta sa-si primeasca banii. Incepand de luni, zeci de reprezentanti ai comisiilor din sectiile de votare s-au perindat prin Palatul Roznovanu pentru a se interesa de modul in care le vor fi achitate remuneratiile pentru zilele lucrate cu ocazia alegerilor. Potrivit reprezentantilor municipalitatii, deocamdata se pregatesc listele cu cei care vor primi banii, acestia urmand sa fie contactati pentru a fi informati.

Secretariatul Consiliului Local lucreaza la pontaje. La cele 236 de sectii din municipiu a fost cate un presedinte si un vicepresedinte de sectie, dar numarul membrilor comisiei difera, din cauza ca unii nu au mai venit si nu au putut fi schimbati din varii motive. Efectuarea platilor se va face incepand cu finalul acestei saptamani, de la bugetul municipiului. Se discuta despre posibilitatea deschiderii pentru aceasta operatiune a unui numar de trei casierii la directia de finante si a trei ghisee de la registratura”, a precizat Daniel Matasaru, consilierul personal al primarului.
Potrivit acestuia, presedintii si vicepresedintii vor primi cate 85 de lei pe zi pentru o perioada lucrata de cinci zile, la aceasta suma adaugandu-se o diurna de masa de 10 lei. Membrii comisiilor vor primi aceeasi suma pe zi pentru o perioada lucrata de trei zile, si o diurna de 10 lei pentru ziua in care s-au desfasurat alegerile.





Adauga un comentariu