Eveniment-Social

Memorialul „Profesor Vasile Șofron”, la colegiul Unirea din Pașcani – FOTO

Publicat: 27 ian. 2020

Aflat la cea de-a II-a ediție, Memorialul „Profesor Vasile Șofron” s-a desfășurat pe 24 ianuarie 2020, începând cu ora 9:00, în Sala de Sport a Colegiului Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani. Este sala care, de altfel, poartă numele cunoscutului profesor. Competiția sportivă, organizată de Catedra de Educație fizică și Sport a colegiului, a fost coordonată de profesorul Alina Turcu. Aceasta a reunit echipele reprezentative de handbal, fete și băieți, ale școlilor pășcănene. Câștigătorii locurilor I, atât la fete, cât și la băieți, au fost elevii colegiului „Unirea”.

Doi ani de la disparția fulgerătoare a profesorului Șofron

Anul acesta, la sfârșitul lunii martie, se vor împlini doi ani de la dispariția fulgerătoare a profesorului Vasile Șofron.

„Prin această competiție sportivă, colectivul de dascăli al școlii își dorește să-i păstreze vie memoria, readucând în atenție realizările și pasiunea pentru sportul său de suflet, handbalul. Vasile Șofron s-a născut pe 10 ianuarie 1956 în comuna Borca, județul Neamț, într-o familie modestă de oameni muncitori. A mai avut doi frați și o soră. A absolvit Academia Națională de Educație Fizică și Sport, București în anul 1979, având studii de specializare atât pe judo (1979), cât și pe handbal (1994)”, a transmis prof. Iuliana Gordin, purtătorul de cuvânt al colegiului din Pașcani.

Acesta și-a început cariera didactică la Școala Specială Pașcani, ca profesor de gimnastică recuperatorie, iar din anul 1983 a venit la Colegiul Tehnic C.F. „Unirea”, unde, în perioada 1999-2017, a ocupat și funcția de director adjunct. A fost metodist al Inspectoratului Școlar Județean Iași și responsabil de cercuri metodice pe zona Pașcani. Ca antrenor a avut rezultate deosebite în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, cu echipa de handbal-fete a colegiului, atât la nivel județean, cât și național.



loading...

Adauga un comentariu