News Flash:

Merkel, calaul Greciei

24 Aprilie 2010
835 Vizualizari | 0 Comentarii
Angela Merkel
Grecia si-a pastrat mandria pana in ultima clipa cand, vazand sub ea haul falimentului, a cedat si a cerut ajutor de la Uniunea Europeana si de la FMI.

Desigur, in momentul in care te alaturi unei uniuni, oricare ar fi ea, te astepti ca aliatii tai din acea "fratie" sa-ti fie alaturi atunci cand ai probleme.

Insa pare sa nu fie asa de usor. Germania, cel mai organizat si bogat membru al UE, a decis vineri, in acceasi zi in care Grecia a ajuns la capatul puterilor si a cerut ajutorul, ca va da banii doar daca moartea elenilor atrage dupa sine si prabusirea zonei euro.

Cancelarul Angela Merkel a zis clar si raspicat ca Grecia are nevoie de credibilitate ca sa obtina ajutor si a cerut Bancii Centrale Europe si Fondului Monetar International sa faca o analiza pentru a vedea daca falimentul Greciei ar afecta in vreun fel zona euro.

Si asta pentru ca Germania, ca cel mai mare contribuitor al Uniunii Europene, ar urma sa plateasca 8,4 miliarde de euro pentru ajutorul pe care UE ar urma sa i-l dea Greciei.

Nu este prima oara cand Merkel e reticenta cu privire la ajutorul pentru Grecia. La jumatatea lunii martie, cu cateva zile inainte de summit-ul UE in care s-a stabilit si crearea unui mecanism de asistenta financiara pentru Grecia, care sa includa sprijin de la Fondul Monetar International, cancelarul german spunea ca Guvernul elen trebuie sa se salveze singur.

Angela Merkel si-a exprimat ingrijorarea ca ar putea aparea turbulente pe pietele financiare prin crearea de "false asteptari" cu privire la acordarea de sprijin financiar. Cancelarul german a reiterat ca Grecia trebuie sa-si rezolve singura problema datoriilor, pentru binele monedei unice.

"Nu exista amenintarea cu insolventa", a declarat Merkel. "Nu cred ca Grecia are nevoi financiare acute din partea comunitatii europene", spunea atunci Merkel.

Spectrul falimentului, mult prea aproape

De ce a cerut Grecia ajutorul abia acum, dupa ce luni de zile a sustinut ca nu are nevoie de banii europenilor si ai Fondului?

Guvernatorul Bancii Centrale a Greciei, George Provopoulos, a spus in nenumarate randuri ca nu va fi nevoie de un ajutor extern si ca isi vor rezolva singuri problemele.

Au aplicat masuri de austeritate extreme, au scos oamenii in strada, insa este clar ca au ajuns la capatul puterilor ca sa intinda mana fratilor europeni.

Urgenta, spun analistii, este aceea ca Grecia mai are 20 de zile pana la intrarea in faliment. Ca sa iasa din situatia asta ar fi de ajuns aproape si doar banii pe care urmeaza sa-i dea Germania.

Cu alte cuvinte, pana pe 15 mai, cand e scadenta pe titlurile de stat, Grecia are nevoie de 10 miliarde de euro.

Analistul economic roman Cristian Sima declara la inceputul lunii aprilie ca, daca Grecia nu va primi acesti bani, consecintele vor fi grave.

Un principal efect va fi acela ca pietele de capital din intreaga lume se vor contracta puternic si, deci, slabirea monedei euro si intarirea dolarului.

Ca grecii sa renunte la orgoliu si sa ceara bani de la UE si FMI inseamna ca au cu adevarat nevoie de bani. Insa se demonstreaza inca o data ca nu e de glumit cu nemtii.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1389 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013718 (s)

loading...