Eveniment-Social

Mesaj impresionant și motivant al rectorului de la Universitatea de Agronomie din Iași în aceste momente teribile

Publicat: 25 mart. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Mesaj impresionant și motivant al rectorului de la Universitatea de Agronomie din Iași în aceste momente teribile

Rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Iasi transmite un mesaj emoționant și motivant în aceste momente teribile!

„Dragi colegi, Dragi studenți,

În aceste zile care rostogolesc halucinant de repede știri pe care nu ni le-am fi imaginat altcumva decât în scenariile unor mult prea întunecate producții horror, dar care, din nefericire, ne-au devenit prezent, prea puține lucruri au mai rămas așa cum le știam.
Învățăm să acceptăm că acum arătăm că ne pasă de cei dragi nouă și de toți semenii noștri păstrând distanța, reducând, suspendând, chiar, contactul social pentru a putea, paradoxal, continua să rămânem împreună.
Acestei provocări trebuie să îi răspundem cu toții, studenți și profesori, pentru că, deși departe, fizic, unii de ceilalți, să reușim să păstrăm sentimentul de întreg și împreună pe care universitatea, în menirea și însuși parcursul său etimologic și de substanță, le-a promis de secole.
Asemeni unor truditori iscusiți, ne vom reconstrui, fiecare dintre noi, spațiul academic într-o alta paradigmă, pentru că acum, mai mult decât oricând, universitatea înseamnă oameni, emoții, cunoaștere, creativitate, spirit îndrazneț și comuniune. În așteptarea unei cât mai apropiate reîntâlniri, vă invit să faceți din liniștea căminului dvs. amfiteatru și seminar, rămânând permanent conectați la cursurile găzduite de platforma de e-learning.
Într-o altă cadență, poate mai flexibilă, cu o altă dinamică, orarul nostru s-a mutat în mediul on-line, un spațiu de comunicare atât de familiar și îndrăgit de cei tineri – de aici și speranța noastră că tot ce ne-am propus să construim la mijloc de Făurar, nu doar că nu se va destrăma, ci va continua să crească. Știu că nu este ușor, dar vă rog să nu încetați să aveți credința că vom redeveni, cum altcumva, decât împreună, împlinire și viitor.
Între teama și speranța cu care trăim deopotrivă, prima paralizantă, cea de-a doua izbăvitoare și dătătoare de sens, se află drumul nebătătorit al zilelor care vin; nu avem hartă, nici GPS, nici mărturii de călătorie, dar știm că nu suntem singuri, că alte milioane de pași ne urmează și că de noi depinde să ne (re)întâlnim lan mândru și bogat.
Nu vă pierdeti speranța, stați acasă, rămâneți în permanent contact cu dascălii sau cu studenții dumneavoastră și să nu vă îndoiți nicio clipă de bucuria reîntoarcerii.
Doar împreuna o putem construi, visând și învățând fiecare în parte!

Cu prietenie,
Prof. univ. Gerard Jităreanu”, a transmis acesta.

Adauga un comentariu