News Flash:

Mesaj pentru cei care ne conduc. Daca ati avea un asemenea copil, ati mai fi la fel de indiferenti? Chinul prin care trec acesti copii si parintii lor este inimaginabil

17 Aprilie 2019
2668 Vizualizari | 2 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7581 RON (0.0000)
USD: 4.2268 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Elena Chiriac

• Cu ajutorul orelor de terapie, copiii cu autism se pot vindeca de tot de aceasta suferinta • Iesenii investesc in copiii lor mii de lei lunar pentru a le putea oferi ore la logoped si sedinte de terapie • Chiar daca este recomandat sa faca cat mai multe sedinte, bugetul parintilor este limitat, iar media unui copil este de doua sedinte pe saptamana • Acestia pot ajunge sa aiba meserii de succes, dupa multi ani de eforturi continue • Fondurile sunt insuficiente, iar copiii se limiteaza la maximum doua sedinte pe saptamana, desi au nevoie de mai multe

Elena Chiriac este o batrana in varsta de 64 de ani, care isi duce si aduce nepotul de doua ori pe saptamana la si de la terapie. Nu a vazut si nici nu a auzit vreodata de autism si nu avea nicio idee de modul in care acesta se manifesta. Darius, nepotul ei, are 6 ani si a fost diagnosticat cu autism de la varsta de trei ani si jumatate. Darius nu vorbea, nu raspundea cand era strigat, efectiv nu avea nicio reactie in ceea ce-l privea. Bunica i-a fost mereu alaturi, a avut o deosebita grija de el, incercand sa suplineasca lipsa tatalui care, odata cu aflarea vestii ca Darius este autist, a decis sa plece de langa sotie si copil.

Durerea s-a intensificat cu cat mama lui a realizat cu ce problema grava se confrunta, iar realitatea i-a aratat partea dura a vietii: aceea ca este singura. Oboseala a ajuns-o, lipsa banilor a pus-o de multe ori in fata esecului, dar dragostea pentru copilul ei a facut-o sa lupte in continuare si sa-l vada sanatos si fericit.

1.500 lei lunar, pentru terapia baietelului

Desi vad rezultate exceptionale in evolutia copiilor, parintii nu pot sa-i duca la terapie de cate ori este nevoie, pentru ca nu isi permit financiar. in cazul lui Darius, orele de terapie sunt un efort imens pentru mama si bunica lui. Mama sa lucreaza in confectii, pe un salariu de 1.200 de lei pe luna, in conditiile in care Darius merge la terapie de doua ori pe saptamana si o data pe saptamana la logoped.

"Intr-adevar se vad rezultatele muncii specialistilor, dar Darius al meu ar trebui sa mearga intensiv la aceste sedinte, nu doar o data pe saptamana. Cu cat ritmul este mai alert si intalnirile sunt din ce in ce mai dese, cu atat copilul se recupereaza mai rapid. Nu ne permitem sa-l ducem mai des, mama lui lucreaza in confectii de foarte multi ani si castiga 1.200 de lei pe luna, iar orele de terapie si cele de logopedie ajung la 1.500 de lei pe luna. Nu avem niciun sprijin din partea nimanui, statul nu ne sustine cu nimic. Toata lumea spune ca primim ajutor de la stat, cei 200 de lei de la alocatie. Din acesti bani ii mai cumparam medicamente, mai mult nu putem face. Este foarte greu sa ai un astfel de copil, e greu sa ai grija de el, sa il intelegi", spune Elena Chiriac, bunica copilului.

Copiii cu autism invata mai repede in limba engleza

Multi oameni nu sunt constienti de capacitatea pe care o au copiii cu autism. Multi dintre ei invata mult mai repede cuvinte in engleza, pentru ca este o limba mult mai sonora si muzicala. De asemenea, acestia au o inclinatie deosebita spre ceea ce inseamna arta si frumosul.

"Darius al meu a invatat sa numere mai intai in engleza si apoi in limba romana. La fel a procedat si cand a invatat culorile, mai intai in limba engleza si apoi in romana. Nu multa lume stie ca ei sunt foarte talentati, isi aduna toata energia si o investesc intr-un lucru practic, cum ar fi un desen. Darius deseneaza foarte frumos si cand are de pictat ceva sau doar de colorat, este atat de concentrat, niciodata nu a depasit conturul desenului. Ei nu sunt altfel, nu sunt diferiti, pur si simplu au abilitati, unele mai dezvoltate sau altele mai slab dezvoltate decat noi. Darius, de cand il aduc aici, la terapii, la «Ancora Sperantei», a invatat sa vorbeasca, nu mai face pe el, stie sa mearga singur la baie, sa se spele singur. Face o multime de lucruri pe care altii, din lipsa banilor, nu o sa le poata face niciodata. Stiu multe, foarte multe cazuri, pe care le-am cunoscut de cand am aflat ca nepotul meu este autist. Stiu ca au copii autisti, dar nu au ce sa le faca. Copiii care nu fac terapii, nu se vindeca niciodata, aceia chiar nu mai au niciun fel de viata", adauga bunica.

Citeste si: Manifestari speciale pentru copiii cu autism din Iasi

Sunt foarte prietenosi si sociabili

Darius a invatat la Unitatea de invatamant pentru copii cu nevoi speciale "Constantin Paunescu", unde a fost foarte sociabil si s-a inteles cu toti copiii din grupa. In toamna, Darius va merge in clasa zero la o scoala normala.

"El are prieteni normali, copii de varsta lui si va zic sincer, nu se cunoaste nicio diferenta intre ei. Darius al meu este foarte bine, vorbeste, comunica, nu a facut niciodata crize intr-un mediu mai aglomerat, cum fac alti copii. Este foarte calm, iubitor si simte compasiune la un nivel de o mie de ori mai inalt decat o putem face noi. La el nu era nicio forma foarte grava sau avansata, dar a fost nevoie de multa munca, de oboseala atat fizica, cat si psihica. Dupa gradinita trebuia sa-l luam si sa-l ducem la terapie si era obosit, pentru ca e vorba de mult efort intelectual. Inainte ii mai dadeam medicamente, ii cumparam pastile si ii dadeam zi de zi. Acum, de curand, am renuntat la acest obicei si ii dam numai ulei de peste, ca sa-l ajute la memorie. Ei au o problema destul de mare cu memoria, fiind si o cantitate imensa de informatii pe care trebuie sa o retina zi de zi. Cred ca acesti copii chiar au un viitor bun in fata. Ei, ca si noi, pot ajunge oameni de succes, dar au in plus, fata de noi, puterea de a visa mai mult si de a spera mai mult", incheie Elena Chiriac, bunica baietelului care sufera de autism.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

Galerie Foto

Elena_CHiriac_1_.jpeg
terapie autism bunica darius mama scoala normala nevoi speciale
Distribuie:  

Realitatea.net

RomaniaTV.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

Tatal hipsterului  | #697613
Util articol. Diagnosticul trebuie confirmat. Copilul a cerut cadou sistem solar ? A construit cu pretentii casa din lego ? Danseaza cumva, poate e chiar fascinat de masini de politie, pompieri ? Schimba enspe gradinite cumva ? Ma-sa e bortoasa iar sau e doar vorba de "tarte" cu visine / afine / spanac ? In oricare din aceste cazuri se impune interventia medicala, sau macar un mers la proteste, ceva.
Pandora  |  #697664
Cata răutate în comentariul dumneavoastră......
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2019 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1552 (s) | 21 queries | Mysql time :0.022400 (s)