Eveniment-Social

Mesajul emotionant al unei colege dupa moartea regretatului Florin Faifer: Drum bun spre Lumină

Publicat: 07 iul. 2020

Vasilica Balaita, colega cu regretatul Florin Faifer are un mesaj emotionant despre cine a fost omul emblema a Iasului. Colega de scena cu Florin Faifer, Vasilica Balaita isi exprima regretul trecerii la cele vesnice a reputatului istoric si teatrolog.

Redam, integral, mesajul transmis pe Facebook de Vasilica Balaita:

”Îl știu din vremea când aveam douăzeci de ani și eram actriță la Teatrul „Luceafărul”. Îl știu din vremea când TEATRUL m-a scos ghiduș, neașteptat și ferm din Facultatea de Filologie pe care încercam să o urmez.

Florin Faifer este primul om viu pe care l-am întâlnit în sala de spectacol. Nu-l iubeam numai eu, ci toată actorimea din Iași. Era și temut. Fusese secretar literar la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” și cuvântul lui spus în treacăt pe holurile teatrului (chiar și în timpuri în care nu mai lucra acolo) îi încălzea sau îi înfrigura pe actori și pe actrițe după premieră.
Îl întâlneam mai ales pe străduța dintre Teatrul Național și Filarmonică. Iarna se plângea de căldură în timp ce tu clănțăneai la vederea cămășii lui albe sau gri, descheiată la primul nasture de la gât!… Glumea cât glumea, timp în care îi sesizai privirea atentă, și, înainte de despărțire, lăsa să-i zboare vreun adevăr personal despre tine pe care nu ai fi bănuit să-l auzi rostit atât de scurt și în mijlocul drumului.

Raportul personaj – persoană era pentru Florin Faifer un continuu exercițiu de stil. E sigur că nu-l făcea cu toată actorimea și înțeleg acum, târziu, așteptările, privirile lungi ale unora care și-ar fi dorit „o vorbuliță” de la exeget. Întâlnirile cu Florin Faifer, niciodată programate, încadrându-se însă într-un flux dat de preocupări comune, au căpătat valoarea unei permanențe în viața mea de actriță.
Mi-a fost îndrumător de doctorat. La cine aș fi putut să merg, căci casa mea în teatru era Florin Faifer. Mi-a spus dintru început că nu agreează subiectul pe care mi l-am ales, dar nici nu a încercat să mi-l schimbe. Eram fericită să mă lase să studiez ce mă interesează și, în timp, datorită eforturilor de studiu, pariul doctoratului a devenit Florin Faifer: în inocența mea credeam că dacă scriu o teză bună, Faifer își va schimba părerea despre subiectul meu. Dar el, dincolo de emoția imediată a luat întotdeauna o binecuvântată distanță de realizările mele indiferent de titlul și nivelul lor urmărindu-mi evoluția, peste și dincolo de acestea… E mult? E puțin?… Am descoperit după douăzeci și doi de ani că este mult.

Anul acesta am terminat de scris un al doilea volum de „Jurnal de spectator”.E despre universul filmic al lui Alexa Visarion. L-am lansat la Iași. L-am invitat pe Florin Faifer cu mândria celui ce are succes, căci volumul fusese ales pentru Festivalul Național de Teatru „I.L. Caragiale” (Ediția 2016). Dacă în timpul lansării primului volum de jurnal de spectator, exegetul fusese inima evenimentului, de data asta nu a venit. „De ce?- mă întrebam teribilist? – doar pentru că nu-i place subiectul?!…”
Un timp mai târziu mi-a dat spre lectură un articol pe care îl scrisese pe subiectul ultimei mele cărți. Făcuse un gest de courtoisie. L-am sunat, i-am multumit și l-am întrebat scurt, onest, după cum știam că-mi va răspunde: „ În afară a ceea ce ai scris, ce face diferența între cartea asta și primul jurnal de teatru?” M-a luat ușor la rost; m-am trezit pomenind de niște pagini ale cărții pe care nu le tipărisem pentru că ele conțineau întrebări și atitudini nespecifice unui…ce m-aș fi crezut eu pe acolo – specialist; le scosesem din manuscris; Faifer considera că mai degrabă pagini ca acelea defineau stilul volumului.

Și mi-a zis mai departe: „Chiar dacă nu am venit, am văzut filmarea lansării la nu știu ce televiziune”. „Și?…” întreb. Nu i-au plăcut câteva lucruri la mine. Mi le-a zis punctual. Eram atât de fericită că îmi spune ceea ce nu-i place, încât mi-a trezit entuziasmul pentru carte, așa cum arăta ea înainte de… remaniere”. Dar era prea târziu! Era imposibil sa fi lansat o carte și să vând alta…
Astăzi, înțeleg că-I sunt datoare cu un omagiu: Acela de a-i dedica primele mele texte dramaturgice, pentru că mereu mă dojenea spunându-mi:„ De ce-ti numești jurnalele de spectator, când tu ești mai mult de-atât?” Nu știu, Florine. Poate pentru că din fotoliul spectatorului am și distanța și implicarea simultan. Asta mă ajută să gândesc mai bine.

Drum lin spre LUMINĂ, Florin!
7iulie, 2020”  se arată în mesajul publicat pe Facebook.

 

Cine a fost Florin Faifer detalii aici





Comentarii
  • Moartea RE-GRE-TA-TU-LUI Florin Faifer. Re-gre-ta-bil este modul in care isi bate joc de limba romana de un anonim (desigur) asa-zis jurnalist. Cam des, baieti, cam des! Ori o fi acesta brandul BZI ?!?

Adauga un comentariu