News Flash:

Meseria de supraveghetor de penitenciar nu este deloc usoara

12 Noiembrie 1999
2423 Vizualizari | 0 Comentarii
•"Am ales aceasta meserie pentru ca imi place sa lucrez cu oamenii" •"Pentru a putea rezista, este nevoie de sprijinul si intelegere totala din partea familiei •In timp ce normele europene prevad ca un supraveghetor are in grija 4 oameni, la Penitenciarul Iasi unui singur supraveghetor ii revin 600 -700 detinuti

Pentru un neavizat, o vizita de numai citeva minute in penitenciar este o experienta inedita. Insa, cind iti petreci cea mai mare parte a timpului aici, intre zidurile reci - si nu este vorba de detinuti, ci de cei care trebuie sa-i supravegheze - ineditul e inlocuit de pasiune, pentru ca munca e incredibil de grea. O munca de Sisif: supravegherea si organizarea, cite 12 ore pe zi, a activitatii celor aproape 700 de detinuti.

"Am ajuns supraveghetor pentru ca asa am vrut"

Plutonierul major Melu Suru este unul din supraveghetorii din Penitenciarul Iasi, care organizeaza, coordoneaza si incearca sa asculte pasurile a nu mai putin de 2.200 de oameni care au incalcat legea. "In tinerete am lucrat aproape 10 ani in Brasov si dupa aceea in Iasi, la xFortusa. Aici a venit un ofiter pentru a recruta personal pentru a urma scoala de subofiteri. Nu mi-a impus nimeni sa aleg aceasta cale; eu am vrut sa devin supraveghetor pentru ca imi place foarte mult sa lucrez cu oamenii. Este foarte greu, dar nu renunt pentru ca intr-adevar imi place ceea ce fac. Ca supraveghetor, lucrez efectiv din 1990", si-a inceput nea Melu - asa cum il striga unii detinuti - destainuirile.

Puscaria e supraaglomerata

La ora ctuala, in penitenciar se afla in jur de 2.200 de detinuti la o capacitate maxima de 1.800 de locuri (capacitatea reala a penitenciarului este de 1.200 - 1.400 de locuri, dar peste tot in tara se foloseste la capacitatea maxima). Lipsa banilor isi pune amprenta asupra posibilitatilor de asigurare a unui numar cit mai mare de supraveghetori. Daca standardele europene prevad ca unui gardian ii revin 4 detinuti, la Iasi, un singur om trebuie sa supravegheze cel putin 700 de indivizi, din care unii sint recidivisti inraiti. Este foarte posibil ca incepind din anul 2000 sa se mai reglementeze situatia, deoarece, conform noii scheme de personal, vor mai fi incadrate 50 de persoane. "Este o munca de Sisif. La intrarea in schimb, soarta a 700 de oameni, repartizati in 23 de camere, depinde de mine si sint direct raspunzator daca unul din ei pateste ceva. Mai ales dupa 1990 s-au schimbat mentalitatile. Detinutii tineri mai ales au alte pretentii. Unii din ei au iscoalax facuta in strainatate unde au fost o perioada si au intrat in contact direct cu lumea interlopa de acolo, si se intreaba de ce stau cite 2-3 ani la inchisoare pentru ca au furat o bicicleta - de exemplu-, in timp ce altii care au furat miliarde sint liberi. Ei ne cer noua socoteala, desi nu avem nici un rol in mersul justitiei", ne-a marturisit subofiterul.

"Dupa ce ies la pensie pot scrie un tratat de tipologie umana"

"Daca nu-mi placea ceea ce fac nu puteam rezista. Trebuie sa cunosti pe fiecare detinut in parte, problemele pe care le are si in primul rind nu trebuie ca acestia sa-ti gaseasca punctul slab, altfel nu te mai poti impune in fata lor. Foarte multi detinuti imi cer sfaturi in privinta vietii de familie, cui sa se adreseze cind au probleme - si nu-i pot refuza. Daca nu as discuta cu ei si nu as incerca sa-i ajut atit cit pot, nu as mai fi acelasi om in ochii lor. Poate de aceea nu am avut nici un fel de probleme cu detinutii de cind sint supraveghetor. Nu a fost vorba de nici o amenintare, de telefoane acasa. Poate ca am fost injurat de unii, dar asta se poate intimpla si afara. Cea mai mare satisfactie este atunci cind mergi pe strada, cu familia - nu vreau sa par lipsit de modestie, dar mi s-a intimplat de multe ori - si esti salutat de un fost detinut, care imi multumeste ca l-am ajutat chiar si cu o vorba buna sau macar l-am ascultat cind a avut ceva pe suflet. Cred ca dupa ce ies la pensie pot scrie un tratat de tipologie umana", spune nea Melu. Unii dintre detinuti pot fi considerati colegi cu supraveghetorii, petrecind cea mai mare parte din viata in puscarie. Este vorba de un detinut de 52 de ani, care a petrecut mai mult de jumatate din viata in detentie si este cunoscut de toti supraveghetorii. "Din pacate, unii dintre ei - nu este vorba de infractorii notorii, criminali si violatori - dupa o luna-doua de la eliberare comit intentionat o infractiune pentru a fi din nou inchisi. Si asta pentru ca nu-si pot gasi un rost afara: nu au unde sa lucreze, nu au familie, in timp ce in penitenciar au asigurata cazarea si mincarea (mincarea din Penitenciarul Iasi este cea mai buna din tara, fapt recunoscut de multi din rechinii puscariilor care au trecut mai prin toate locurile de detentie din Romania - n.r.). Este ingrijorator ca numarul intrarilor creste continuu si in acelasi timp scade virsta infractorilor. Sint unii care, la 18 ani, au cel putin trei condamnari la activ, vina principala fiind starea economica dezastruoasa a societatii romanesti", este de parere capitan Manuela Patrascu, purtatorul de cuvint al penitenciarului.

"O zi de lucru are 12 ore si nu stau o clipa"

De obicei, schimbul este preluat la ora 7.30 si are 12 ore. "Iau in primire sectia si analizez toate problemele ridicate in timpul schimbului anterior, aduc la cunostinta superiorilor cererile detinutilor. Din 700 de oameni din sectie, in timpul zilei mai ramin pe camere cam 250 de oameni, restul iesind la munca. Cei ramasi sint scosi cite o ora in curte, la plimbare. O alta problema este numarul foarte mare de cereri de consult medical - 100-120 pe zi - care trebuie comunicate; fiecare solicitant este dus la medic. Niciodata nu am avut probleme cu ei, asta si pentru ca ei stiu ca nu le permit orice".
Unii dintre detinuti sint dusi la club, unde au loc diverse manifestari cultural-educative sau participa la activitati sportive. La amiaza este servita masa, iar dupa ora 14.00 incep sa se intoarca oamenii de la munca. Sint dusi la spalator, unii dintre ei la consult medical: alergatura. "Cel mai greu este serviciul de noapte. Dupa ce se da stingerea la ora 22.00, trebuie sa fiu in permanenta atent la ce se intimpla in camere. Sint ajutat de plantoane - detinuti din camera care fac de paza cite o ora si comunica orice eveniment aparut - dar oricum, sa deschizi si sa inchizi vizeta la 23 de camere de citeva zeci de ori pe noapte si sa fii mereu atent la cel mai mic zgomot suspect este foarte obositor. Cel mai groaznic moment a fost intr-o noapte, acum vreo 4 ani, cind un detinut a fost injunghiat de un altul. Era o liniste mormintala, cind s-a auzit un urlet ingrozitor. Efectiv m-am blocat, dar pina la urma totul s-a rezolvat: rana nu era prea grava. Activitatea cea mai frecventa in timpul noptii este umblatul la bagajul vecinului, dar plantoanele sint pe faza si ma anunta daca apar astfel de cazuri. De asemenea, se mai incearca comunicarea intre celule prin diverse semnale, dar stiu ca la mine pe schimb asa ceva nu este permis si nu prea am probleme. Dimineata la 5.00 este desteptarea - pentru ei, pentru ca eu nu am cum sa pun geana pe geana - si totul incepe de la capat: pregatirea celor care pleaca la munca, a celor care au proces (tuns, barbierit, etc), masa de dimineata, curatenia si asa mai departe. Cea mai hazlie intimplare a fost acum vreo 3 ani, cind un minor a vrut sa se sinucida. In spalator, acesta s-a legat cu o sfoara de o teava si s-a aruncat in gol. Am auzit zgomot si am venit rapid. L-am vazut zbatindu-se si i-am taiat sfoara. Dupa ce a cazut la pamint nu dadea nici un semn de viata si initial am crezut ca e mort. Cu gindul la rapoartele ce vor urma, am rugat un detinut sa-l scoata din spalator, cind s-a produs minunea - a inviat mortul. Fiind prins de subsuori, tinarul s-a gidilat si a pufnit in ris. Initial nu stiam ce sa fac dar eram bucuros ca nu a murit. L-am dus cu tot cu lat la comandant care la inceput s-a amuzat si el apoi a aplicat regulamentul pentru astfel de cazuri".

"Cel mai bun sprijin a fost familia"

Nea Melu are un baiat la liceu, fotbalist la "Politehnica" si o fata de 12 ani. Alaturi de el, in toate clipele grele, a fost sotia sa, care l-a inteles si s-a obisnuit cu meseria sotului "pe care a trebuit sa o accepte si a acceptat-o". "Regula de aur pentru a avea o viata de familie normala, regula pe care o aplic cu consecventa, este ca in casa toate problemele de la serviciu sint uitate, iar la intrarea pe poarta penitenciarului orice problema personala trebuie sa nu mai existe. Daca nu as face asta, nu as putea da randamentul maxim la imensul volum de munca pe care il am de facut intr-un schimb. Niciodata nu am discutat acasa despre problemele din penitenciar si nici nu o voi face".

Este doar o expunere a activitatii acestor oameni, insa realitatea este mult mai dura, munca fiind foarte grea si in conditii de periculozitate sporite. Si toate astea in conditiile unui salariu incomparabil mai mic cu cele din tarile dezvoltate si chiar cu salariile din alte sectoare de la noi din tara, care nu ridica aceleasi probleme deosebite.

Cristian DONOSE
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1902 (s) | 22 queries | Mysql time :0.047147 (s)