News Flash:

Metamorfoza penala inedita

21 August 2002
980 Vizualizari | 0 Comentarii
Din hot de cai, pedofil extrem de periculos

•Ionel Dreghici va ramane in spatele gratiilor, pentru ca a incercat sa violeze o fetita de 13 ani

Judecatorii Tribunalului Judetean Iasi au mentinut si prelungit starea de detentie cu 30 de zile lui Ionel Dreghici, in varsta de 22 de ani, din judetul Arad, acuzat de furt calificat si tentativa de viol. Dupa ce a furat un cal de pe imasul comunei Victoria, judetul Iasi, tanarul a supus-o unei terori fizice si psihice de neinchipuit pe o copila in varsta de 13 ani, victima scapand de furia pedofilului ca prin minune. Potrivit actului de inculpare, in ziua de 16 iunie 2002, Ionel Dreghici a baut bine intr-un bar din sat, dupa care s-a hotarat sa fure un cal de pe islaz, pentru a face rost de bani sa-si cumpere alcool. Ajuns in localitatea Stanca, comuna Victoria, barbatul a urcat pe calul care i-a iesit in cale si a plecat la plimbare prin satele si comunele invecinate. Dupa mai multe ore de mers, Dreghici a facut un popas in satul Carlig, unde a observat o copila jucandu-se la marginea drumului. Cu mintea incetosata de alcool, tanarului i s-a facut chef de amor si s-a hotarat sa o violeze pe Mihaela L. in varsta de 13 ani. Dupa ce a alergat-o pe fetita pana in dreptul unei plantatii, agresorul a izbit-o pe aceasta la pamant si i-a rupt hainele. Lacrimile si rugamintile vitimei nu l-au induplecat in nici un fel pe violator, care a inceput cu injuraturi si amenintari cu moartea. Din cauza ca fetita se zbatea si tipa ingrozita, pedofilul nu a reusit sa-i faca nimic, ci doar sa o bage in sperieti. Strigatele de ajutor ale victimei au fost auzite de la mare distanta de un martor - Vasile Simiuc - care venise pe imas cu vacile la pascut. Violatorul nu a mai apucat sa-si duca intentiile pana la capat, fiind nevoit sa-si ia talpasita din zona. Dupa ce si-a petrecut intreaga noapte pe islaz, a doua zi, pedofilul a reusit sa vanda calul sustras unor tigani, primind in schimb jumatate de milion de lei. Dreghici a fost capturat de politisti la doar cateva ore si prezentat apoi anchetatorilor ieseni, care i-au facut cadou un mandat de arestare. In urma agresiunii, fetita a avut nevoie de o saptamana de ingrijiri medicale, fiind extrem de marcata de calvarul ingrozitor prin care a trecut. Daca va fi gasit vinovat de furt si tentativa de viol, Ionel Dreghici este pasibil de o pedeapsa cuprinsa intre 3 si 15 ani de inchisoare.
Nicu SAMSON
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2003 (s) | 22 queries | Mysql time :0.084224 (s)