News Flash:

Metro a lansat un nou serviciu pentru clientii fideli: Agresor Service

5 Septembrie 2001
973 Vizualizari | 0 Comentarii
Huliganii de la Metro •Deficientele sistemului Metro incep sa se arate •Sute de kilograme de peste au fost oprite de la vanzare de catre inspectorii OJPC •Hotii opereaza linistiti in parcarea Metro, protejati de inscriptia "Parcarea se face pe raspunderea clientului" •Echipa redactorilor de la ZIUA a fost bruscata pentru ca "a indraznit" sa fotografieze "obiectivul stategic METRO". Ei au fost lamuriti sa-si opreasca documentarea, fiind apostrofati de oamenii de ordine: "Dau cu tine de pamant, in mortii ma-tii!" Echipa redactorilor de la ZIUA de Iasi, incercand sa realizeze o documentare despre protectia consumatorilor, a fost intampinati de huliganii de la Metro. Tratamentul aplicat acestora pare desprins dintr-un film american. Dupa ce au fost agresati de oamenii de ordine, au fost goniti de sprintenii "dulai" antrenati probabil special pentru clientii indiscreti. Initial au crezut ca este vorba despre un serviciu pentru clientii fideli. Insa repede au fost lamuriti ca e vorba despre ceva serios, fiindca au fost apostrofati de huliganii de la Metro cu expresia: "Dau cu tine de pamant, in mortii ma-tii!" Ne-am fi asteptat ca de acest tratament sa fi beneficiat hotii care opereaza nestingheriti in parcare, creand prejudicii insemnate celor care au curaj sa-si parcheze masina un pic mai departe de intrarea in magazin. Ce doreau oare sa ascunda angajatii de la Metro? Veti vedea! Mult trambitatul "mare angrosist" METRO se pare ca este de departe doar o gogoasa umflata. Foarte multi clienti care spera sa poata cumpara de la METRO produse in sistem angro raman doar cu speranta si, ca bonus... cu timpul plus banii pierduti. Va dam doar un exemplu care confirma cele de mai sus: un intreprinzator din Vaslui, vazand la METRO Iasi expuse pentru vanzare scaune pentru o sala de conferinte, s-a interesat de pret. Dupa cateva zile a venit de la Vaslui cu un camion pentru a cumpara cu bani cash 150 de scaune. S-a dus la raionul unde erau etalate cele cateva mostre de scaune si... surpriza!!! Cand sa ridice scaunele, ia-le de unde nu-s! Pe o voce calma, "nevinovata", un angajat i-a spus ca, de fapt, nu are de unde sa scoata "asa multime de scaune", ca stocul exista si nu prea. Ne intrebam ce mai angrosist se cheama METRO, daca are stocuri de detailist? Cati clienti - pardon: potentiali clienti - au luat teapa? Si cine plateste timpul pierdut de pomana al intreprinzatorului sau costul drumului dus-intors (cu masina goala!). Nu mai spunem de nervii celui care a dorit sa faca o cumparatura obisnuita pentru un angro in adevaratul sens al cuvantului, dar care, venind la METRO, a ramas batand din buze. Dar asta nu este sfarsitul "surprizelor" de la METRO. Trecand pe langa METRO, puteti observa "din viteza" impunatorul gard de sarma ce inconjoara "o mandrie de parcare". Stati linistiti. "Surpriza" nu este pentru dumneavoastra. Ci pentru cei ce opresc la METRO. Dupa ce si-au parcat linistiti masinile, la intrarea in magazin pot vedea un anunt sec: "Parcarea se face pe raspunderea clientului". Ne intrebam daca este cumva o strategie de marketing a METRO, pentru a creste adrenalina vizitatorilor, care astfel ar putea fi mai agitati la cumparaturi, ar putea lua decizii de cumparare mai rapide (de teama sa nu-i dispara masina intre timp!). Lasand gluma la o parte, consideram ca atitudinea METRO fata de clienti lasa de dorit. Cu alte cuvinte, anuntul cu pricina vrea sa spuna ca daca vrei sa faci cumparaturi de la METRO trebuie sa risti. Asta in cazul in care nu-ti aduci paznici de acasa. Pe aceeasi linie, ce ati spune daca maine ati vedea un anunt la intrarea in METRO de genul: "Cumparaturile se fac pe raspunderea clientului"!?! Reamintim cititorilor ca la METRO sute de kilograme de peste a fost oprite de la comercializare, de catre inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (OJPC) Iasi. Pestele oprit de la comercializare a fost depistat la Metro Cash and Carry, de la Miroslava, si nu era insotit de declaratia de conformitate, magazinul neasigurand astfel modul de garantare a calitatii. Inspectorii OJPC au pus in evidenta faptul ca reteaua METRO nu ar fi respectat normativele de comercializare in mai multe cazuri. In raidul intreprins de inspectorii OJPC au mai fost amendate si alte firme, insa fara a purta un blazon atat de pretentios cum se vrea a fi METRO. Enumeram aici: Cristim 2 Prodcom, Liliana SRL sau Con-Cisa SRL.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1609 (s) | 22 queries | Mysql time :0.023562 (s)