Titlurile zilei

Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară s-a stins. A luat cu ea în mormânt adevărul. Se complică lucrurile pentru soțul ei, Codrin Nicoară, sau sfârșitul artistei este un nou început? – VIDEO

Publicat: 25 dec. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară s-a stins. A luat cu ea în mormânt adevărul. Se complică lucrurile pentru soțul ei Codrin Nicoară sau sfârșitul artistei este un nou început - VIDEO
Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară

Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară s-a stins. În prag de Crăciun, vestea a căzut ca un fulger atât peste familie, cât și peste apropiați. Nimeni nu știe încă dacă iubita artistă a ajuns să se stingă din cauza unui accident sau pentru că a fost agresată. Se așteaptă raportul final al medicilor legiști, iar mai apoi anchetatorii vor trage o concluzie. Cert este că după moartea ei s-a schimbat încadrarea juridică

Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară s-a stins din viață. De mai bine de două săptămâni se afla în secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. Era slăbită după 3 intervenții chirurgicale și de ceva timp se lupta și cu o pneumonie. După 8 luni de agonie, îndrăgita artistă a pierdut lupta cu viața. Trupul ei neînsuflețit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală (IML) Iași pentru necropsie. Medicii legiști trebuie să facă un raport, iar anchetatorii vor primi niște răspunsuri clare, care ar trebui să arate dacă a fost vorba despre un accident sau dacă a fost vorba despre o mână criminală.

Povestea tristă începe sâmbătă, pe 9 mai, când, în jurul orei 23:00, pianistul Codrin Nicoară o găsește pe artistă căzută la capătul scărilor interioare din vila pe care o dețineau în Aroneanu. Din acel moment lucrurile par să scape de sub control. Codrin Nicoară își găsește soția în stare de semiconștiență și face un gest de neînțeles. În loc să sune la 112 și să cheme ajutor, o ridică și o duce într-o cameră unde o lasă în pat. Poate că gestul său are o explicație, având în vedere că relația dintre cei doi se răcise considerabil și se pregăteau de divorț.

Totuși, familia Macsim-Nicoară poza într-o familie model, în care problemele sunt inexistente. Codrin Nicoară a precizat în fața anchetatorilor că soția sa, mezzosoprana Maria Macsim Nicoară, a căzut pe scările interioare în formă de spirală după ce a consumat o cantitate destul de mare de alcool. El a povestit că a găsit urme de vomă la capătul scărilor, semn că soției sale i s-a făcut rău înainte să cadă.

Colegii artistei au lansat ipoteze halucinante

Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară venea vânătă la spectacole. Asta susțineau colegii artistei. Mai mult decât atât, toți spun că nu este vorba despre niciun accident și cred că femeia a fost agresată sau împinsă pe scări de soțul ei, de Codrin Nicoară. Anchetatorii nu sunt însă la fel de convinși și încă adună probe. Totuși, întreaga poveste pare mai degrabă desprinsă dintr-un film polițist. Un film polițist pe placul lui Codrin Nicoară, soțul mezzosopranei. Apropiații familiei au spus că Nicoară era pasionat de filmele polițiste, de acțiune și de cărțile din aceeași categorie. Desigur, totul poate fi o simplă coincidență. Totuși, ce s-a întâmplat în casa familiei Macsim Nicoară în urmă cu mai bine de trei săptămâni?

Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară venea vânătă la spectacole

Reporterii BZI au discutat cu mai multe persoane din anturajul artistei, inclusiv cu membrii familiei acesteia. Nimeni nu crede înr-un accident. Motivul? În majoritatea cazurilor nimeni nu crede în accident din cauza discuțiilor pe care le-au avut cu Maria Macsim Nicoară, înainte de „accident”. Una dintre colegele artistei a discutat cu reporterii BZI și a relatat câteva întâmplări delicate. A observat de multe ori semne de violență pe corpul femeii, urme mascate discret.

„Da, am văzut vânătăi pe corpul Mariei. Pe mâini și pe picioare. Nu mi-a spus clar că a bătut-o Nicoară, dar mi-a spus că era foarte violent… Jur că mi-a spus asta… Nu vorbea mereu despre ce i se întâmplă. Mi-a spus de divorț și am sfătuit-o să pună punct…”, a spus una dintre colegele Mariei Macsim Nicoară.

În casa din Aroneanu a pus tot ce avea

Familia mezzosopranei Maria Macsim Nicoară a precizat că toate economiile ei s-au dus către casa în care locuia alături de Nicoară, în Aroneanu. Acolo a investit bani și sentimente. Voia să aibă casa ei în care să fie fericită. Nu s-a bucurat prea mult de ea pentru că relația dintre ea și soț s-a răcit considerabil, iar problemele parcă apăreau din senin. Familia ei a precizat că Nicoară i-ar fi dat termen să plece din casa din Aroneanu în această vară. Nu ar fi vrut să facă asta. Le-a povestit și colegilor despre asta.

„Ea se temea să o ia de la capăt, să renunțe la tot. Ea a făcut foarte multe lucruri în casă, din banii ei. A mai trecut o dată printr-o relație din care a plecat cu mâinile în buzunar. Nu voia să se întâmple asta din nou și de aceea a ținut să rămână lângă Nicoară”, a precizat aceeași colegă.

Scenele de violență dintre Maria Macsim Nicoară și soțul ei Codrin Nicoară au fost confirmate de surse din cadrul anchetei

Ceea ce s-a vehiculat imediat după „accident”, adică faptul că Nicoară era agresiv cu soția sa, se confirmă. Surse din cadrul anchetei au precizat pentru reporterii BZI că au fost stabilite două episoade de violență între soți, dar nu s-a putut stabili dacă în seara „accidentului” a existat un asemenea episod. Anchetatorii au ajuns la o concluzie clară. Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară a suferit leziunile care au trimis-o în stare critică la spital după ce a căzut pe scări. Nu se poate spune însă dacă soțul ei, Codrin Nicoară, a împins-o sau dacă a căzut accidental. Asta ar trebui să se stabilească în curând, însă ancheta este extrem de dificilă.

Adauga un comentariu