Sanatate

Mi s-a umflat capul de la vopseaua de păr! Află ce să faci dacă suferi de alergie

Publicat: 22 sept. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Mi s-a umflat capul de la vopseaua de păr Află ce să faci dacă suferi de alergie
Important de reținut este că persoanele care se confruntă cu alergii la praf, polen, medicamente, alimente și altele au riscuri crescute de a dezvolta dermită de contact la vopseaua de păr.

Probabil este prima oară când spui: „Mi s-a umflat capul de la vopseaua de păr!” și îți dorești să fie și ultima. Ei bine, este posibil să suferi de alergie la unul (sau mai multe) dintre ingredientele produsului, pe care l-ai folosit, pentru a-ți vopsi părul și să ai nevoie de un tratament imediat. Iată ce să faci dacă ai alergie la vopseaua de păr.

Alergia la vopseaua de păr, cunoscută și sub denumirea de dermită de contact, determină apariția unei inflamații la nivelul pielii, cel mai frecvent la nivelul scalpului. Pentru a face diferența dintre o simplă iritație și o alergie în adevăratul sens al cuvântului, trebuie să acorzi atenție mai multor aspecte importante.

„Dermita de contact iritativă poate apărea la toate persoanele, din cauza proprietăților iritante ale unei substanțe, dar este rar întâlnită în practică, pe când dermita alergică de contact apare numai la anumite persoane, la cele predispuse la reacții alergice. În cazul acestor pacienți are loc un răspuns imun celular împotriva alergenului (deci nu prin anticorpi), în acest caz vopseaua de păr, care duce la apariția unei reacții inflamatorii la locul de contact.

Acești pacienți la care apare dermita de contact au o predispoziție genetică spre a dezvolta reacții alergice și au avut contacte repetate cu alergenul respectiv”, a declarat Prof. Dr. Mihail Alecu, medic primar dermatologie, venerologie, alergologie și imunologie clinică, în cadrul clinicii Bioderm, pentru Gândul.

o femeie vopsită de un hair stylist
Alergia la vopseaua de păr, cunoscută și sub denumirea de dermită de contact, determină apariția unei inflamații la nivelul pielii, cel mai frecvent la nivelul scalpului.

Mi s-a umflat capul de la vopseaua de păr! Iată ce măsuri trebuie să iei

Fie că ți s-a umflat capul de la vopseaua de păr, fie că ți-au apărut pete roșii pe piele, nu mai sta pe gânduri și ia măsuri urgente. Primul lucru pe care îl poți face este să îndepărtezi alergenul. În funcție de modul în care se manifestă alergia, poți folosi antihistaminice sau corticoizii pe care generală sau locală. Dacă apar complicații infecțioase, medicul îți poate recomanda antibiotice.

În orice caz, cea mai bună soluție este să iei legătura, cât mai repede, cu un medic. Acesta poate lua măsuri urgente și îți poate salva viața, pentru că o inflamație la nivelul capului este extrem de periculoasă.

Important de reținut este că persoanele care se confruntă cu alergii la praf, polen, medicamente, alimente și altele au riscuri crescute de a dezvolta dermită de contact la vopseaua de păr. Pentru a o preveni, se recomandă efetuarea unor teste specifice.

„Acești pacienți vor trebui să efectueze teste generale de alergie pentru a cunoaște potențialul alergic și teste specifice, denumite teste epicutane (patch test), care pun în evidență reacția la componentele chimice ale unei vopsele. Testarea se poate face prin patch test, dar acesta nu este standardizat și are o valoare limitată numai la pacientul respectiv”, adaugă medicul alergolog, potrivit sursei citate.

vopsea de păr aplicartă pe păr
Fie că ți s-a umflat capul de la vopseaua de păr, fie că ți-au apărut pete roșii pe piele, nu mai sta pe gânduri și ia măsuri urgente.

Cum se realizează corect un test alergic? Pași pe care trebuie să îi urmezi

Chiar dacă te-ai mai vopsit și nu ai avut probleme, este necesar să faci un test alergic. Acesta presupune să aplici o cantitate mică de vopsea pe piele și să aștepți 48 de ore. Dacă nu există reacții după timpul recomandat, începe să te vopsești.

Pentru a realiza corect testul este necesar să aplici vopsea de păr pe spatele urechii (de dimensiunea unei monde), cu ajutorul unui bețișor de urechi. Dacă porți cercei, dă-i jos înainte de a începe. Lasă vopseaua să se usuce complet, apoi mai aplică încă un strat. Repetă procesul de două-trei ori, cu precizarea că trebuie să lași vopseaua să se usuce complet după fiecare aplicare.

Următorul pas este să lași vopsea să acționeze 48 de ore. Dacă, la finalul acestui test, te confrunți cu mâncărime, roșeață sau umflături pe zona pe care ai aplicat vopseaua de păr, înseamnă că ai alergie și ar trebui să eviți să folosești produsul.

În caz contrar, dacă după ce au trecut cele 48 de ore nu observi nimic ciudat în zona de testare a pielii, poți folosi vopseaua de păr.

Atenție! Dacă în timpul vopsirii părului observi una dintre cele trei reacții menționate mai sus, clătește-ți imediat părul și ia legătura cu un medic.

un tub cu vopsea de păr turnat într-un recipient alb
Pentru a realiza corect testul este necesar să aplici vopsea de păr pe spatele urechii (de dimensiunea unei monde), cu ajutorul unui bețișor de urechi.
Adauga un comentariu