News Flash:

Michael Caine si Scarlett Johansson pledeaza pentru pace

30 Octombrie 2008
732 Vizualizari | 0 Comentarii
Scarlett Johansson
• Cei doi actori vor prezenta concertul organizat in onoarea laureatului premiului Nobel pentru pace, care va avea loc pe 11 decembrie, la Oslo • Premiul Nobel pentru pace pe 2008 a fost atribuit fostului presedinte finlandez, Martti Ahtisaari, pentru numeroasele sale interventii de mediere a conflictelor internationale din lumea intreaga, in ultimii 30 de ani
Actorul britanic Michael Caine va prezenta, alaturi de actrita Scarlett Johansson, traditionalul concert organizat in onoarea laureatului premiului Nobel pentru pace, care va avea loc pe 11 decembrie, la Oslo, potrivit anuntului organizatorilor, citati de France Press. Michael Caine, in varsta de 75 de ani, care a jucat in peste 100 de filme si este castigator a doua premii Oscar, va prezida festivitatile impreuna cu actrita americana Scarlett Johansson, a carei participare la acest eveniment a fost anuntata saptamana trecuta. Premiul Nobel pentru pace pe 2008 a fost atribuit fostului presedinte finlandez, Martti Ahtisaari, pentru numeroasele sale interventii de mediere a conflictelor internationale din lumea intreaga, in ultimii 30 de ani. Concertul va avea loc in ziua urmatoare decernarii oficiale a premiului si va beneficia de recitalurile unor nume sonore din industria muzicala, precum Diana Ross, fosta solista a trupei Supremes, canadianca Leslie Feist si norvegianca Marit Larsen. Michael Caine a fost nominalizat de sase ori la premiile Oscar de-a lungul celor 50 de ani de cariera in cinematografie, reusind sa castige ravnitul trofeu de doua ori. Primul premiu Oscar l-a primit pentru prestatia sa din filmul "Hannah si surorile ei" (1986), regizat de Woody Allen, iar cel de-al doilea, pentru "Legea pamantului" (1999), o drama avand la baza un scenariu adaptat de John Irving, in care Caine a jucat alaturi de Charlize Theron si Tobey Maguire. Michael Caine este unul dintre cei doi actori din lume care au fost nominalizati la premiile Oscar - fie in rol principal, fie in rol secundar - in fiecare deceniu incepand cu 1960 si pana in prezent. Celalalt actor care a reusit o astfel de performanta este Jack Nicholson. Scarlett Johansson a devenit faimoasa odata cu rolul sau din filmul "Imblanzitorul de cai" (1998), consolidandu-si statutul cu roluri precum cele din "O lume de fantome" si "Rataciti printre cuvinte", pentru care a castigat premiul BAFTA, sau "Fata cu cercel de perla". In luna mai a acestui an, Johansson a debutat si in muzica, printr-un album intitulat "Anywhere I Lay My Head", ce prezinta coveruri dupa piese ale lui Tom Waits.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1560 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015343 (s)