Info Turism

Mici din peste, reteta parintelui Efrem de la manastirea Dervent

Publicat: 26 iul. 2018

Cum la Manastire este interzis consumul de carne, calugarii au deveni experti in prepararea unor meniuri pe baza de peste, singura carne permisa. Unul dintre acestia este Parintele Efrem, care incanta calugarii cu bucate care mai de care mai gustoase.

De la ciorba de peste, la salate sau perisoare de peste, parintele face minuni in bucataria manastirii Dervent din judetul Constanta.

Pasionat al gastronomiei si al artelor plastice, Parintele Efrem face mancaruri care mai de care mai deosebite. Printre acestea se numara si micii din peste.

Uite cum poti prepara acesti mici:

Ingrediente:
 500 grame de peste alb fara oase (cod, pangasius sau fitofag)
 1 ceapa
 2 catei de usturoi
 jumatate de cana de frunze de patrunjel
 jumatate de cana de frunze de menta
 jumatate de ardei iute crud
 2 linguri de pesmet
 1-2 linguri de ulei de masline
putin chimion
sare dupa gust
Mod de preparare:
Feliile de peste (fitofag a folosit parintele) se pun in apa cu sare si zeama de lamaie pret de cateva minute. Dupa aceea se scurg bine si se pun in robotul de bucatarie alaturi de ceapa, usturoi, mirodenii si pesmet.

Totul se toaca marunt, folosind functia „pulbere” pentru a obtine o pasta. Se adauga uleiul, sare si piper si se amesteca putin pentru omogenizare.

Compozitia se pune la rece timp de o ora.

„Dupa aceea, pe un platou, cu mainile putin umede, modelam mititeii care se pot face la gratar sau intr-o tigaie antiaderenta. Un sfat – mititeii merg foarte bine cu tahina (pasta de susan) sau cu iaurt gros”, a spus parintele.

Daca folosesti tigaia antiaderenta, aceasta trebuie incalzita bine si unsa cu ulei, dupa care se prajesc micii usor, cat sa se rumeneasca, dar sa nu se usuce.

Parintele spune ca langa acestia poti pune ca garnitura cartofi fierti sau orez sau pot fi insotiti de salata verde.

sursa





Adauga un comentariu