News Flash:

Microbuzele Minibus au fost alungate de pe strada

6 Iulie 2005
1084 Vizualizari | 0 Comentarii
•Dupa nenumarate reclamatii cu privire la nerespectarea traseelor, reprezentantii primariei au hotarat rezilierea contractului cu firma de SC Minibus SRL •Masura este luata dupa ce municipalitatea s-a asigurat ca vor fi achizitionate autobuze noi •Intre timp, iesenii sunt bataia de joc a tuturor operatorilor de transport, calitatea serviciului oferit fiind sunt sub orice limita

Dupa ce zilele trecute unul dintre operatorii privati de maxi-taxi, SC Prodan Impex SRL, a anuntat municipalitatea ca a renuntat la traseele 113 CUG - Copou si 114 Dacia -Tatarasi, ieri primaria a anuntat ca renunta integral la serviciile unui alt operator de transport. Contractul de concesiune cu SC Minibus SRL va fi reziliat. Dupa ce s-au vazut cu sacii in caruta, edilii orasului au hotarat ca a venit momentul sa rupa relatiile de afaceri cu operatorul privat de maxi-taxi. "Problema este veche si am avut zeci de discutii cu reprezentantii firmei. Insa, in ultimul timp, a venit un val de reclamatii cu privire la faptul ca nu sunt respectate traseele", a declarat Mihai Chirica, seful Directiei Tehnice din cadrul primariei. Ceea ce nu a spus Mihai Chirica este faptul ca rezilierea contractului cu SC Minibus SRL trebuia sa aiba loc cu mult timp inainte. Se pare insa ca reprezentantii municipalitatii au asteptat momentul cel mai potrivit, cand studentii si elevii sunt in vacanta si traficul este redus. In plus, peste cateva zile va fi semnat contractul de leasing pentru cele 50 de autobuze noi, astfel ca traseele vor putea fi acoperite. Constantin Pristavu, patronul de la SC Minibus SRL, a confirmat ca a primit din partea primariei notificare de reziliere a contractului, totusi mai spera ca masura nu este definitiva. Microbuzele de la SC Minibus SA circulau numai pe bulevardul Copou, desi traseul concesionat, Mircea cel Batran - Copou, era prin strada Sararie. Soferii de la SC Minibus SRL nu au respectat nici traseul Tatarasi Sud - Rond CUG1, cu toate acestea inspectorii Corpului de Control de la primarie au luat prea putine masuri cu privire la aceasta situatie. Mihai Chirica a adaugat ca nu este exclus ca masura de reziliere a contractelor sa fie aplicata si celorlalti operatori privati. "Daca nu respecta traseele si se mai primesc reclamatii, vom apela la masura extrema de reziliere a contractului, chiar daca vom ajunge la Tribunal", a declarat ieri Chirica. Maricel Gherca, directorul SC Autobuzul SA, a anuntat la randul sau ca, incepand cu 10 iulie sau cel mai tarziu de la 1 august, mai multe trasee vor fi desfiintate, iar microbuzele galbene vor fi introduse pe alte trasee. "A fost desfiintat deja traseul 47, care facea legatura dintre Copou si Tatarasi. Traseul era deservit doar de doua microbuze si, daca studentii au intrat in vacanta, cursele nu mai sunt rentabile. In perioada urmatoare vom prelua traseele 19 Canta- Rond CUG1 si 27 Tatarasi Sud - Siraj - Rond CUG1, insa mai intai trebuie sa se retraga operatorii privati de pe aceste trasee", a declarat Maricel Gherca, directorul SC Autobuzul SA.
Ambele trasee au fost deservite de microbuzele SC Minibus SRL si, potrivit noului program de transport, traseele reveneau aceleiasi firme. Referitor la traseele 113 CUG - Copou si 114 Dacia - Tatarasi Sud, abandonate de SC Prodan Impex SRL, Adrian Mihai, purtatorul de cuvant al RATP, a declarat ca acestea sunt deja deservite de tramvaie. "Conform programului de transport, aceste trasee trebuiau oricum desfiintate, deoarece se suprapuneau peste traseele noastre de tramvai. Iesenii care vor sa ajunga din Dacia in Tatarasi au la dispozitie tramvaiul 11, iar pentru legatura CUG - Copou, pasagerii au la dispozitie atat microbuzul 14, de la SC Autobuzul SA, cat si troleibuzul 41", a spus ieri Adrian Mihai.
Cristian MATASA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1310 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015165 (s)