News Flash:

Microcomplexul din Agronomie asteapta banii de la Ministerul Educatiei

3 Iulie 2007
898 Vizualizari | 0 Comentarii
• Pana la sfarsitul anului, la stadionul Sandu Ville Gorun din Agronomie va fi construit un minicomplex sportiv, care asteapta acum deblocarea finantarii de la Ministerul Educatiei si Cercetarii

Birocratia de la Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC) a blocat pana acum demararea lucrarilor la microcomplexul sportiv din Agronomie, constructie care va avea o suprafata totala de 364 metri patrati. Constructia amplasata la intrarea in stadionul Sandu Ville Gorun asteapta deblocarea finantarii de la MEC, urmand ca imediat sa demareze pregatirile pentru organizarea unei licitatii care sa desemneze firma care sa execute lucrarile la microcomplex. Aceasta licitatie va fi organizata de Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV).

"Am facut deja toate studiile de fezabilitate, atat geo, cat si topometrice, si speram sa dam drumul cat mai repede la licitatie si, bineinteles, la lucrarile de constructie. Am depus toate actele la minister, iar investitia a fost prinsa in bugetul Ministerului Educatiei si Cercetarii pentru anul acesta. Dupa ce va fi deblocata finantarea vom demara procedurile de licitatie. Pana acum, am facut proiectul si speram ca pana la sfarsitul anului sa terminam lucrarea. Cu tot cu instalatiile sanitare, cred ca valoarea totala a lucrarii va ajunge la 7 miliarde lei (700 mii RON - n.r.), suma pe care am si solicitat-o de la Bucuresti", a declarat presedintele CS Politehnica Iasi, Leonid Antohi. Plasat la intrarea pe stadionul Sandu Ville Gorun, chiar in spatele butului, microcomplexul va avea o suprafata de 364 metri patrati si era in planul lui Leonid Antohi de foarte multa vreme. Stabilimentul va avea patru vestiare cu baie fiecare, o sala de forta, o sala de protocol, vestiare pentru arbitri si antrenori, dar si un cabinet medical. "Va fi un complex functional, dotat cu ce este mai bun la nivel de instalatii si aparatura. Aveam nevoie de aceasta investitie, pentru ca rugbistii se schimbau in caminele din apropierea stadionului si era foarte greu pentru ei, mai ales in timpul vacantei, cand lucrarile de modernizare a caminelor ii impiedica pe jucatori sa aiba acces la dusuri. Acum va fi mult mai simplu pentru ei, pentru ca vor beneficia de toate conditiile de pregatire", a mai spus Antohi. In schimb, gruparea ieseana va avea mari probleme in a asigura calendarul competitional pana la sfarsitul anului, dupa ce MEC a acordat un buget de mizerie, de doar 6 miliarde lei (600 mii RON), clubului condus de Leonid Antohi.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1321 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019867 (s)

loading...