News Flash:

Micul Stolojan din Prefectura

25 Septembrie 2006
1034 Vizualizari | 0 Comentarii
Lucian Postu
Dupa cateva frasuieli intense pe ruta Iasi - Bucuresti (via Fenechiu - B. Olteanu - Tariceanu), Iasul are, in fine, un nou prefect, chiar daca unul interimar. Cine e, deci, noul reprezentant al Guvernului? Omul lui Fenechiu, ne asigura "Ziarul de Iasi", care nu pierde astfel prilejul de a-si consolida, intr-o maniera penibila, renumele de semi-oficios cu taxa inversa al intereselor fenechiste. Fiindca liberalii bine informati si observatorii atenti ai vietii politice iesene stiu ca Nicu Paduraru, noul prefect, poate fi orice, numai nu omul vatafului penelist de Bahlui.
Atitudinile lui Paduraru din interiorul filialei, atacurile lui dure impotriva sefului CJ, pesedistul Flaiser, atunci cand acesta era in mare amor cu Fenechiu, iata doar doua elemente care ne arata ca lucrurile stau altfel decat in versiunea aruncata pe piata de gazeta cu ambalaj sclipicios si continut viermanos. Daca mai punem la socoteala si faptul ca la instalarea lui Paduraru va participa ministrul Ungureanu, un proaspat dizident liberal, devine clar ca dezinformarea din "Ziarul de Iasi" nu e o simpla gafa de ageamiu, ci o manevra care urmareste intoxicarea pe mai multe directii.

In primul rand, "vopsirea" lui Paduraru ca om al lui Fenechiu ii mentine jupanului liberal imaginea de om care inca face "jocurile" in filiala, cu sprijinul conducerii de la Bucuresti. In al doilea rand, "lipirea" lui Paduraru de Fenechiu l-ar putea lipsi pe noul prefect de sprijinul anti-fenechistilor (liberali sau ne-liberali), expunandu-l chiar la atacuri venite din aceasta directie.
Sa lasam insa aceste manevre ieftine in seama cursurilor serale de manipulare feroviara si sa vedem cine e, de fapt, noul prefect. Un tehnocrat usor rigid, onest, dar teribil de orgolios, facut mai degraba pentru administratie decat pentru politica. Aceasta ar fi, pe scurt, descrierea lui Nicu Paduraru. Daca s-ar fi simtit mai comod in apele politicii, probabil ca Paduraru ar fi lasat sa treaca trenul Prefecturii si s-ar fi pastrat pentru reconfigurarea liberala de dupa caderea lui Fenechiu. Cum insa dizidentii din filiala i-au reprosat, direct sau voalat, ca n-a facut impreuna cu ei "pasul la ofsaid", probabil ca Paduraru a cantarit situatia si-a hotarat sa accepte o provocare pe care o astepta de mult timp.
Oricum, noul prefect poate oricand sa revina in politica, beneficiind, in cazul unui context favorabil, de expunerea intensa pe care i-o ofera noua functie. Expunere care are, din start, doua taisuri. Daca Paduraru se va enerva atunci cand ziaristii vor redeschide subiectele sensibile din CV-ul sau, va avea doar de pierdut. Daca va pastra un ton decent, dar usor distant, iarasi nu va castiga prea multa simpatie. Daca insa va intelege ca, in 2006, o administratie publica eficienta inseamna si o comunicare buna, atunci isi va putea crea imaginea unui mic Stolojan de Iasi, imagine pentru care pare sa aiba suficiente atuuri.
Si un ultim sfat: atentie la curentii subterani! "Lipirea" de Fenechiu, pe care i-a oferit-o cu generozitate "Ziarul de Iasi" e doar primul cadou de acest gen. Cu cat prefectul va incerca sa-si faca treaba mai bine, cu atat mai mult va deranja interese de calibru greu, iar astfel de cadouri otravite vor aparea din ce in ce mai des. La urma urmei, administratia publica e doar un alt fel de politica, iar Nicu Paduraru va avea ocazia sa afle acest lucru cat de curand.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1564 (s) | 22 queries | Mysql time :0.033768 (s)