Sport

Mihaela Buzărnescu s-a bucurat extrem de mult de numirea Monicăi Niculescu căpitan al României: „Am citit de 4-5 ori email-ul cu anunțul”

Publicat: 16 apr. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Mihaela Buzărnescu s-a bucurat extrem de mult de numirea Monicăi Niculescu căpitan al României Am citit de 4-5 ori email-ul cu anunțul
Mihaela Buzărnescu s-a bucurat extrem de mult atunci când a primit pe e-mail mesajul cu privire la numirea Monicăi Niculescu căpitan al echipei României.

România întâlnește Italia vineri și sâmbătă, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în play-off-ul Grupei Mondiale a Billie Jean King Cup.
Jucătoarea Mihaela Buzărnescu a povestit joi, după tragerea la sorți a meciurilor din cadrul întâlnirii cu Italia, cum a reacționat atunci când a primit pe e-mail mesajul cu privire la numirea Monicăi Niculescu căpitan al echipei României. Ea a menționat că această numire a bucurat-o mult.

„Mă bucur foarte mult că Monica este alături de noi și din această calitate. Am primit e-mail cu anunțul și am citit de 4-5 ori mailul ca să fiu sigură și până la urmă am sunat-o și mi-a confirmat și am fost extrem de încântată. Este foarte experimentată ca jucătoare, suntem din această generație, și sunt sigură că ne va sfătui cel mai bine pentru a evolua foarte bine. Este un pic diferit, mie mi s-a întâmplat să am și această modalitate de a vorbi cu ea, aceea de căpitan. Simt că trebuie să vorbesc diferit. Este un respect diferit. Câteodată mă gândesc să vorbesc mai distant un pic, nu cumva să deranjez. Dar Moni știe foarte bine se să ne spună în orice moment. Nu cred că ar fi fost o problemă cu orice alt căpitan. Mă bucur mult că Monica a acceptat această provocare”, a declarat Buzărnescu.

Mihaela Buzărnescu a schimbat continentul, dar nu a fost ușor

Mihaela Buzărnescu a jucat săptămâna trecută la turneul de la Bogota, la care a ajuns până în finală la dublu.

„Nu a fost ușor pentru mine să schimb continent, fus orar, dar e o obișnuiță deja, anul acesta am schimbat de 5-6 ori continentele. Mă bucur că am ajuns, că am reușit să mă antrenez, să mă odihnesc și să fiu pregătită pentru meciul de mâine. Mă simt bine, m-am odihnit și m-am adaptat foarte repede cu suprafața. Sunt ok, sunt gata pentru meciul de mâine și voi da tot ce pot până la ultima minge”, a afirmat ea.

Programul complet al confruntării este următorul:

Vineri, primul meci de la ora 15.30: Irina Bara (132 WTA) – Elisabeta Cocciaretto (111 WTA); Mihaela Buzărnescu (137 WTA) – Martina Trevisan (99 WTA)
Sâmbătă, primul meci de la ora 14.00: Irina Bara (132 WTA) – Martina Trevisan (99 WTA); Elisabeta Cocciaretto (111 WTA) – Mihaela Buzărnescu (137 WTA); Monica Niculescu/Elena Gabriela Ruse – Jasmine Paolini/Giulia Gatto-Monticone.

Adauga un comentariu