News Flash:

Mihaela Popa cere introducerea istoriei UE in programa scolara

22 Februarie 2008
1369 Vizualizari | 4 Comentarii
europarlamentarul PD L de Iasi Mihaela Popa
• "Avem nevoie ca istoria Uniunii sa fie studiata in scoli, avem nevoie de o politica europeana pentru tineret cat mai coerenta, care sa raspunda la problemele specifice tinerilor", a declarat europarlamentarul Mihaela Popa

Europarlamentarul iesean PD-L Mihaela Popa a cerut Parlamentului European ca istoria Uniunii Europene sa fie studiata in toate scolile din statele membre. "In contextul dezbaterii privind viitorul Europei, trebuie sa dam atentia cuvenita acelei categorii sociale care reprezinta cel mai bine ideea viitorului, tinerii, adica cetatenii de maine ai Uniunii Europene", a sustinut Mihaela Popa. Solicitarea a fost facuta in contextul in care in Parlamentul European a inceput o noua serie de dezbateri privind viitorul Europei. Astfel, saptamana aceasta, la Strasbourg, la sedinta plenara a Parlamentului European a participat si primul ministru al Suediei, Frederik Reinfeldt, deoarece tara pe care o reprezinta va prelua presedintia UE.

Potrivit europarlamentarului roman, tinerii trebuie pregatiti sa proiecteze viitorul generatiei lor, iar aceasta presupune cunoasterea istoriei comune, etapele formarii si dezvoltarii Uniunii Europene. "Ca sa-ti construiesti viitorul, trebuie sa-ti cunosti trecutul. Avem nevoie ca istoria Uniunii sa fie studiata in scoli, avem nevoie de o politica europeana pentru tineret cat mai coerenta, care sa raspunda la problemele specifice tinerilor. Europa trebuie sa aiba acum o viziune clara asupra educatiei, societatii informationale, dialogului si schimbului intercultural intre tineri, asupra ocuparii fortei de munca tinere si mobilitatii, precum si asupra problemelor curente ale tinerilor marginalizati", a mai declarat Mihaela Popa.

europarlamentarul istoria
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (4)

codreanu  | #30484
avem nevoie ca tinerii sa cunoasca istoria propriului popor.istoria uniunii europene pentru a fi studiata ar trebui in primul rind sa existe.
Un cetatean  | #30485
Eventual si poza dumitale pe coperta cartii de istorie? Asa va mai place sa va bagati in seama. Si asa au prea multa materie ce le este indesata elevilor cu de-a sila in cap. Nu se ia nici o masura pentru decongestionarea acesteia. Hai sa mai bagam si istoria UE, ce sa spun, al dracului de mult ii mai intereseaza pe copii. Istoria preturilor impuse de UE poate... Trebuie neaparat sa ne inchinam cuiva, trebuie neaparat sa indoctrinam urmatoarele generatii? I-am pupat in ... pe rusi si comunismul lor de rahat prin toate cartile de istorie ani de-a randul. Acum trebuie sa pupam in ... UE. Exista atata media de nu mai incape astfel incat fiecare isi poate forma opinia cum vrea, de la ce varsta e capabil si in ce mediu isi dezvolta activitatea. Nu mai generati idei aidoma impunerii orelor de religie, care, de asemenea, mi se pare o alta mare prostie. Vrea copilul sa se inchine, se duce la biserica de manuta cu mama si tata. Pentru ce unui evreu, catolic sau musulman sa i se bage cu de-a sila doctrina ortodoxa in cap? Asijderea si cu UE. Ce sa spun, dom'le, copilul va fi incapabil sa progreseze, sa gandeasca liber si sa faca ce vrea in viata daca nu va sti istoria UE. Mai lasati-ne cu texte din astea electorale, ca suntem satui de-ale noastre.
PS: Mai degraba aveti grija ca a inceput marea migrare a pasarilor daunatoare de la alte partide inspre partidul dumneavoastra si astfel, incet-incet, va pierdeti credibilitatea, implicit voturile. Mare atentie: un psd-ist in plus la PD-L, multe voturi in minus la alegeri.
nic  | #30486
fcfdd
Dan  | #30487
Sunt tare curios ce o sa se invete despre razboiul "mai mult decat inghetat", despre tradarile fraterne si despre vinderea ca la taraba din piata a comunismului de Gorbaciov. Despre cum si-au pus in cap occidentalii sa ne umple tarile de produse pe care la ei nu mai dorea nimeni sa le cumpere, sa ne transorme in sclavi (desi chiar ei sustin energic interzicerea sclaviei), sa ne transforme femeile in prostituate si barbatii in forta ieftina de munca pe "plantatiile"lor, sa ne cumpere pe nimic, bucati de teritoriu, pe care apoi tot noua sa ni-l vanda, dar la un pret de cateva sute sau mii de ori mai mare,.... etc.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1453 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018802 (s)

loading...