National

Mihai Stoica, infectat cu noul coronavirus, mândru de FCSB: ”Promit în faţa întregii suflări roş-albastre că mă voi reîntoarce”

Publicat: 18 sept. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Mihai Stoica infectat cu noul coronavirus mândru de FCSB Promit în faţa întregii suflări roş-albastre că mă voi reîntoarce
Mihai Stoica, infectat cu noul coronavirus, mândru de FCSB: ”Promit în faţa întregii suflări roş-albastre că mă voi reîntoarce”

După victoria obţinută de FCSB în Serbia, în preliminariile Ligii Europa, cu un lot afectat puternic de coronavirus, Mihai Stoica a scris pe Facebook că echipa a avut o prestaţie remarcabilă şi că tinerii jucători care au evoluat l-au convins.

De asemenea, el a precizat că, imediat ce va învinge în lupta cu noul coronavirus, se va ”reîntoarce în funcţia în care am obţinut cele mai mari performanţe ale unul club românesc după 1989”, cu promisiunea că va apăra această echipă.

“Luasem decizia de a nu mai ieşi niciodată în presă, de a amenda, rar, anumite exagerări ale presei şi ale oponenţilor doar în acest spaţiu. Problemele personale mă convinseseră că e mai bine aşa. Şi, strict pentru mine, era.

Remarcabila prestaţie ale acestor copii, faptul că n-au capotat nici în asemenea condiţii, că au predat o lecţie de bărbăţie şi sacrificiu (fă-te bine repede, Florinele!) tocmai în patria războinicilor nr 1 ai Europei, fiind montaţi impecabil de cel mai mare luptător stelist al ultimului deceniu, Mihai Pintilii şi – nu în ultimul rând – linşajul mediatic la care am fost supuşi, în ultima vreme mi-au schimbat radical decizia!

Promit în faţa întregii suflări roş-albastre că – după ce voi învinge acest virus parşiv, cu care am meci 1 la 1 de 10 zile – mă voi reîntoarce în funcţia în care am obţinut cele mai mari performanţe ale unul club românesc după 1989 şi voi apăra această echipă tânără, talentată şi iubită de milioane de români! Copiii, m-aţi convins, nu vă mai las singuri câte zile voi avea în această viaţă!!!”, este mesajul lui Mihai Stoica, care este infectat cu coronavirus și el, alături de mulți dintre jucaătorii și membrii staff-ului FCSB.

Mihai Stoica, infectat cu noul coronavirus, mândru de FCSB: ”Promit în faţa întregii suflări roş-albastre că mă voi reîntoarce”

Chiar și cu lotul lovit puternic de SARS-CoV-2, formația FCSB s-a calificat, joi, în turul trei preliminar al Ligii Europa, trecând în turul doi de echipa sârbă Backa Topola, scor 5-4 la loviturile de departajare, după ce la finalul prelungirilor scorul a fost 6-6.

Sârbii au condus cu 2-0, apoi au rămas în inferioritate numerică şi au reuşit totuşi să înscrie de patru ori. De la Backa au fost eliminaţi doi jucători (Ponjevic ’44 şi Siladji ‘103). Trei dintre golurile înscrise în inferioritate numerică de Backa au venit la un minut după goluri marcate de FCSB.

La finalul prelungirilor, scorul a fost 6-6, golurile fiind înscrise de Milicevic ’11, Duronjic ’14, Antonic ’51, Tomanovic ‘90+4, ‘117 şi Tumbasevic ‘105+1 pentru gazde, respectiv Coman ’25, Man ’50, ’63 (penalti), ‘105, Balaz ‘90+3 (autogol) şi Petre ‘108 pentru FCSB. Penaltiul a fost acordat pentru un fault la Coman.

La loviturile de departajare, portarul echipei FCSB, Răzvan Ducan, a apărat lovitura lui Banjac, de la Backa Topola. Pentru Backa au înscris Tomanovic, Zec, Antonic şi Djuric. Pentru FCSB au marcat Moruţan, Perianu, Panţîru, Petre şi Man.

Florinel Coman a părăsăt terenul accidentat, în minutul 73.

Adauga un comentariu