Cancan

Mihai Trăistariu a ajuns la sapă de lemn: „Mai am 4000 de lei în bancă”. Ce a făcut artistul pentru a supraviețui

Publicat: 10 feb. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Mihai Trăistariu a ajuns la sapă de lemn Mai am 4000 de lei în bancă. Ce a făcut artistul pentru a supraviețui
Mihai Trăistariu a ajuns la sapă de lemn iar din această cauză a fost nevoit să-şi vândă un apartament pentru a face rost de bani

Veste tristă în showbiz-ul românesc. Mihai Trăistariu a ajuns la sapă de lemn iar din această cauză a fost nevoit să-şi vândă un apartament pentru a face rost de bani. Artistul a recunoscut că i s-au subțiat rău de tot conturile, astfel cu doar 4000 de lei în bancă așteaptă o minune.

Pandemia de coronavirus a afectat toate sectoarele economice, artiştii fiind unii dintre cei mai loviţi deoarece evenimentele şi concertele au lipsit în ultimul an.

Mihai Trăistariu a ajuns la sapă de lemn

Mihai Trăistariu, la fel ca mulți alți artiști, este în culmea disperării. Cântărețului nu-i mai ajung banii pe care a reușit să-i facă vara trecută și a fost nevoit să recurgă la un gest extrem, și-a vândut un apartament. Grijile nu-i dau deloc pace, iar artistul nu mai știe ce să facă.

În trecut, Mihai Trăistariu se lăuda cu faptul că totul e bine în viața lui. Avea evenimente pe litoral, câteva apartamente pe care le închiria atunci când începea sezonul estival, dar acum lucrurile s-au schimbat radical. Nu doar că nu a mai cântat pe niciunde, dar a și fost nevoit să scoată la vânzare unul dintre apartamentele pe care le deținea. Avea nevoie de bani și asta era singura soluție să mai poată supraviețui puțin.

„Unul dintre apartamente a trebui să-l vând ca să supraviețuiesc, iar celelalte 6 le-am închiriat turiștilor în vara trecută și am făcut 20.000 de euro din toate cele 6 și i-am ținut în bancă până în ziua de azi. Bani cu care trăiesc și acum. Trăiesc din banii de anul trecut, din vară, care și ei se termină în două luni și sunt un pic îngrozit, nu mai dorm noaptea, evident, am făcut și petiții, am semnat tot ce trebuie”, a declarat Mihai Trăistariu, pentru Antena Stars.

Nici banii obținuți din vânzarea apartamentului și nici cei câștigați de pe urma școlii de muzică nu-l ajută foarte mult. Asta pentru că s-au cam terminat. Iar pentru a fi sincer până la capăt, artistul a recunoscut că i s-au subțiat rău de tot conturile, astfel cu doar 4000 de lei în bancă așteaptă o minune.

„Eu în clipa asta mai am undeva la 4000 de lei în bancă, mă uit la ei și zic, stai să vedem că poate e o chestie de câteva zile, săptămâni. Aștept miracole!”, a dezvăluit acesta.

De ce nu se căsătorește Mihai Traistariu

Mihai Tăristariu a mărturisit că este în căutarea unui partenere de ceva timp. Deși în tinerețe a pus accentul pe alte lucruri, acum a venit momentul în care își dorește o familie. Se află în căutarea femeii perfecte pentru el și sper că o va întâlni curând.

„Am avut atâtea relații. Trei de trei ani, dar se tot rup. Eu cred că e ok doar în mintea mea, ceva e în minus, dar nu știu. Mama simțea nevoia să mă cupleze. Vedea că sunt timid. Eram cu cartea, voiam să iau la șapte facultați. Până la 19 ani nu am avut nicio relație, tocilar.

Mama mi-a băgat o fată în cameră. Mi-a zis fata aia, mama ta vrea să ne căsătorim. Nu ne-am căsătorit, dar am avut o relație. Eu m-am și logodit odată. Logodna înseamnă aproape căsătorie. Trei ani am stat cu o fată, eram convins că o să ne căsătorim”, a declarat Mihai Trăistariu.

Mihai Tăristariu este dezamăgit de faptul că nu a găsit până acum o femeie pe placul lui. Artistul spune că nu este foarte pretențios și caută o femeie care să își dorească și ea o familie. Însă norocul nu pare să fie de partea lui. Acesta a declarat că întâlnește femei care își doresc de la el doar o aventură și nu caută ceva serios.

Adauga un comentariu