News Flash:

Mii de dascali ieseni au participat ieri la greva de avertisment

27 Mai 2004
1269 Vizualizari | 0 Comentarii
Mii de angajati din sistemul de invatamant preuniversitar din judetul Iasi au intrerupt ieri, intre orele 11.00 - 13.00, orice activitate, protestand in acest fel fata de salariile de mizere si fata de nepasarea cu care guvernantii inteleg sa trateze problemele din invatamant. Greva de avertisment de ieri a fost organizata pe plan national de cele trei federatii sindicale reprezentative din invatamant: Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant, Federatia Educatiei Nationale si Federatia Sindicatelor din Invatamant "Spiru Haret", ca reactie la esecul negocierilor purtate in ultimele saptamani intre sindicalisti si guvernanti, Ministerul Educatiei si Cercetarii fiind principalul vizat. Sindicalistii solicita demararea negocierilor privind o noua lege de salarizare pentru toti salariatii din invatamant, inclusiv pentru personalul nedidactic, prin care valoarea coeficientului de multiplicare 1 din grila legala de salarizare sa devina egala cu salariul minim pe economie. Apoi, sindicalistii solicita respectarea contractului colectiv de munca la nivel de ramura invatamant, care prevedea o majorare salariala in medie cu 5% pentru intreg personalul din invatamant de la 1 mai. In sfarsit, sindicalistii solicita ca indemnizatia de dirigentie si sporul de doctorat sa fie incluse in salariul de baza, astfel incat sa constituie baza de calcul pentru acordarea celorlalte sporuri salariale. "Greva de avertisment a decurs normal, fara incidente, si avem semnale ca activitatea a fost intrerupta in majoritatea scolilor. Intrucat nu avem nici un semnal concret ca guvernantii au de gand sa ne trateze cu seriozitate, protestele vor continua", a declarat ieri Gheorghe Isvoranu, liderul Federatiei Sindicatelor din Invatamant "Spiru Haret" si al Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar Iasi. Pe 2 iunie, sindicalistii vor organiza un miting si un mars de protest in Bucuresti si, daca revendicarile lor nu vor fi solutionate, acestia se arata dispusi sa ajunga pana la boicotarea examenelor nationale, inghetarea anului scolar si declansarea grevei generale.
(D.P.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3553 (s) | 22 queries | Mysql time :0.243953 (s)