News Flash:

Mii de firme omorate de impozitul minim

20 Iulie 2010
710 Vizualizari | 0 Comentarii
• Mai bine de opt mii de societati comerciale au disparut din peisajul economic iesean si mii de ieseni au ramas fara un loc de munca pana in momentul in care guvernantii au realizat ca masurile pe care le-au luat pentru a aduce bani la bugetul de stat sunt gresite • Din toamna, birul va fi scos de pe lista platilor facute de mediul de afaceri catre stat • La Iasi, doar o treime dintre contribuabili a platit impozitul minim iar la buget au ajuns 20, din cele 38 milioane lei estimate

Mai bine de opt mii de societati comerciale au disparut din peisajul economic iesean si mii de ieseni au ramas fara un loc de munca pana in momentul in care guvernantii au realizat ca masurile care le-au luat pentru a aduce bani la bugetul de stat sunt gresite. Multumit de efectele pe care le-a produs impozitul minim, prim-ministrul Emil Boc a anuntat ca din toamna, birul va fi scos de pe lista platilor facute de mediul de afaceri catre stat, cel mai probabil in jurul datei de 1 octombrie sau 1 noiembrie. Dincolo de virtutile amintite de autoritati, respectiv curatarea mediului de afaceri de firmele inactive, impozitul minim a dus la inchiderea a mii de unitati economice. Numai in intervalul ianuarie - iunie 2010, Registrul Comertului arata ca in judetul Iasi, 5 mii de firme au fost radiate, 300 au fost dizolvate, 1.600 au fost suspendate iar alte 500 au intrat in insolventa. Trebuie mentionat faptul ca acestora li se mai adauga alte mii de firme, in conditiile in care impozitul minim a intrat in vigoare inca din primele luni ale anului 2009. Faptul ca impozitul minim a fost greu de suportat pentru ieseni se arata cel mai bine in datele prezentate de catre Directia Generala a Finantelor Publice Judetene (DGFPJ) Iasi. Astfel, intr-un raspuns al institutiei se arata ca din momentul introducerii impozitului minim si pana la termenul de plata din 25 aprilie, un numar de 11.936 de contribuabili au achitat 20,4 milioane lei. "Conform datelor centralizate, impozitul minim trebuia achitat de un numar de 18.465 contribuabili cu un cuantum total al obligatiilor declarate in suma de 38,1 milioane lei", sustine Maria Taran, purtatorul de cuvant al DGFPJ Iasi.

Curg penalizarile

Chiar daca impozitul minim va fi scos, cel mai probabil contribuabilii care s-au incapatanat sa nu il plateasca vor avea majorari de întarziere de 0,1 la suta pe zi calendaristica. Reprezentantii mediului de afaceri sustin ca promisiunea de corectie a uneia dintre cele mai mari erori fiscale va avea atat efecte pozitive, cat si negative. "Masura de eliminare a impozitului minim poate fi privita pozitiv, in sensul adoptarii unei strategii de stimulare a economiei romanesti. Astfel, firmele mici si foarte mici scapa de plata acestui tip de impozit, ceea ce nu reprezinta in mod concret o impulsionare a mediului de afaceri. Statul poate lua, cu siguranta, alte masuri de stimulare a activitatii economice, cum ar fi deducerile fiscale, reducerea unor taxe, dividende sau a impozitului forfetar. Tinand cont de numarul extrem de mare al intreprinderilor mici si mijlocii care, in acest an, si-au intrerupt activitatea, ar trebui adoptate alte masuri, cum ar fi cea de extindere si stimulare a exportului. In urmatoarele opt luni, nu se intrevede o relansare a economiei romanesti, iar firmele care si-au suspendat afacerile ar putea sa revina pe piata prin renuntarea la impozitarea minima", a explicat Paul Butnariu, presedintele Camerei de Comert si Industrie Iasi.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3267 (s) | 22 queries | Mysql time :0.194074 (s)