News Flash:

Mii de pelerini la ceremoniile religioase de la Cacica

16 August 2010
1453 Vizualizari | 0 Comentarii
Petru Gherghel
Cateva mii de pelerini catolici au participat, duminica, la Cacica, la manifestarile prilejuite de hramul Adormirii Maicii Domnului, slujba fiind oficiata de Arhiepiscopul emerit de Gniezno, Henryk Józef Muszynski, din Polonia, si de un sobor de preoti condus de episcopul Petru Gherghel. Sfanta Liturghie Pontificala de la Biserica Romano-Catolica din Cacica a fost precedata de slujbe în limbile maghiara, germana si polona, precum si de dezvelirea statuii fostului suveran pontif Papa Ioan Paul al II-lea. Episcopul Diecezei Romano-Catolice Iasi, Petru Gherghel, le-a spus credinciosilor ca spera ca acest pelerinaj la Sanctuarul Marian sa fie unul rodnic si binecuvantat, iar Maica Domnului sa-i ocroteasca neîncetat pe cei care au ajuns pana aici. "Mereu sa ne întalnim aici si sa imploram ocrotirea ei pentru tara noastra, pentru Bucovina, pentru prieteni si rudele dragi", a spus Gherghel. La finalul slujbei, monseniorul Petru Gherghel a înmanat mai multe diplome de onoare celor care au contribuit la restaurarea icoanei Madona Neagra, copie a icoanei cu acelasi nume de la Czestochowa, din Polonia. In cursul zilei de sambata, icoana Maicii Domnului, care a fost adusa la Cacica în urma cu aproape 200 ani si care a fost restaurata, recent, de preotii de la Sanctuarul Czestochowa din Polonia, a fost întronata în altarul Bisericii Romano-Catolice din Cacica. In anul 2010 se împlinesc zece ani de cand sanctuarul de la Cacica a fost ridicat la rangul de Basillica Minor, de catre Papa Ioan Paul al-II-lea.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1416 (s) | 22 queries | Mysql time :0.024174 (s)