Securitate

Militari si oameni de afaceri, urmariti si atacati de hackeri in hotelurile de lux

Publicat: 12 nov. 2014

Specialistii in securitate au descoperit o campanie sofisticata de spionaj industrial, care avea ca tinta lideri ai unor companii importante, aflati in calatorii in Asia. Atacurile cibernetice aveau loc cand acestia isi conectau PC-urile la retelele hotelurilor de lux unde erau cazati, retele considerate de multi ca fiind sigure.

Atacurile, care depasesc cu mult operatiunile tipice ale hackerilor, au facut mii de victime incepand cu 2009, si continua sa aiba loc, a anuntat Kaspersky Lab, firma de securitate informatica, intr-un raport citat de Reuters.

Printre victimele acestor atacuri se numara directori de la companii din industriile auto, manufacturiera, cosmetica si chimica, precum si militari din diferite state, a precizat firma de securitate informatica.

In 2012, FBI a trimis o atentionare oficialilor guvernului SUA, oamenilor de afaceri si de stiinta, avertizandu-i sa fie foarte atenti cad actualizeaza aplicatiile de pe propriile PC-uri prin conectare la Internet in reteaua hotelurilor in care erau cazati.

Atacatorii stiau traseele tintelor

Deplasarea persoanelor-tinta ale acestui atac se pare ca a fost monitorizata, ceea ce a permis atacatorilor sa opereze cand acestia se conectau la reteau wireless a hotelurilor. Hackerii si-au acoperit atacurile eliminand instrumentele folosite din retelele de hotel dupa aceea.

„Acesti atacatori vizeaza un anumit tip de persoane, care ar trebui sa fie foarte constiente de valoarea informatiilor detinute, si care trebuie sa ia masuri serioase pentru a se proteja”, a spus Kurt Baumgartner, cercetator de securitate la Kaspersky.

Mai multe pe business24.



loading...

Adauga un comentariu