News Flash:

Milogeala pe la furnizori da randament

4 Martie 2003
774 Vizualizari | 0 Comentarii
Sunt reluate operatiile la Chirurgie Cardiovasculara •Chirurgii de la Clinica de Chirurgie Cardiovasculara din Iasi spera sa intre astazi din nou in sala de operatie •Unii furnizori de materiale sanitare au acceptat sa-si primeasca banii mai tarziu •Nu a fost facuta nici o donatie in bani Dupa o saptamana de milogeala pe la furnizorii de materiale sanitare si medicamente, medicii de la Clinica de Chirurgie Cardiovasculara din Iasi spera ca, incepand de astazi, sa poata reintra in sala de operatie. "Am reusit sa cadem la o intelegere cu unii dintre furnizorii care ne-au aprovizionat clinica, dupa ce le-am promis ca imediat ce vom obtine bani de la Casa de Asigurari ne vom achita datoriile. Speram sa ne redresam si sa reluam operatiile chiar de maine (astazi - n.r.)", a spus dr. Grigore Tinica, seful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculara. Firmele care au acceptat conditiile oferite de aceasta clinica au fost, in general, acele unitati care nu sunt membre ale Asociatiei Furnizorilor de Produse Medicale. Membrii acestei asociatii anuntasera ca, incepand cu data de 17 februarie, nu vor mai incheia nici nu contract cu vreo unitate sanitara si nici nu vor mai participa la licitatie. Activitatea operatorie a fost sistata la aceasta clinica pe 26 februarie, la putin timp dupa ce fusese efectuata operatia cu numarul o mie. Acum, peste 20 de pacienti asteapta sa fie operati. Chiar si in conditiile in care au fost nevoiti sa astepte interventia chirurgicala salvatoare, dupa cum au declarat medicii, pacientii nu au mers la alte clinici de specialitate din tara, unde situatia nu difera cu mult fata de cea semnalata la Iasi. Oricum, situatia este departe de a fi roza. Chiar daca banii ar veni imediat, tot nu s-ar reusi solutionarea imediata a problemelor cu care se confrunta actualmente clinica. Zvonurile conform carora unul dintre miliardarii Iasului ar dori sa faca o donatie importanta Clinicii de Chirurgie Cardiovasculara nu s-au concretizat."Pana acum nu ne-a contactat nimeni care sa intentioneze sa faca vreo donatie clinicii noastre", a dezmintit seful clinicii, dr. Grigore Tinica. Catalina DARABAN
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4097 (s) | 22 queries | Mysql time :0.292909 (s)