News Flash:

Minciuni ministeriale

10 Aprilie 2008
2120 Vizualizari | 4 Comentarii
Cristian Adomnitei ministrul Educatiei
• Cristian Adomnitei, ministrul Educatiei, continua sa minta referitor la problema locurilor alocate de la buget la cele trei cicluri de studii pentru Universitatea Alexandru Ioan Cuza • In dreptul la replica trimis catre ZIUA de Iasi ca urmare a articolului din data de 27 martie, "Groparul invatamantului universitar iesean", se arata ca nici un reprezentant al Universitatii Cuza nu a gasit vreo problema privind cifra de scolarizare si ca acuzatiile aduse nu au nici o baza reala • In documentele din facsimil se poate observa destul de clar diferenta dintre locurile alocate de minister, in numar de 6270, si cele 8277 cerute de Universitatea Cuza

Cristian Adomnitei, ministrul Educatiei
, continua sa minta referitor la problema locurilor alocate de la buget la cele trei cicluri de studii pentru Universitatea Alexandru Ioan Cuza. Ca urmare a articolului publicat in cotidianul ZIUA de Iasi in data de 27 martie, "Groparul invatamantului universitar iesean", ministrul Adomnitei a trimis catre redactia ziarului un drept la replica. In adresa eliberata de minister se arata faptul ca nici un reprezentant al Universitatii Cuza nu a gasit vreo problema privind cifra de scolarizare. Cu toate acestea, printr-o adresa trimisa la inceputul acestui an de catre conducerea Universitatii Cuza catre Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului (MECT) se arata clar ca au fost cerute un numar total de 8277 de locuri pentru cele trei cicluri de studii si au fost alocate doar 6270 de locuri. Astfel, cifra propusa a fost de 4306 locuri pentru ciclul universitar de licenta, 1460 pentru masterat anul IV, 2256 pentru masterat in ciclul Bologna si 255 pentru studii de doctorat. "Constatam cu surprindere ca domnii rector, prorector si, mai ales fostul rector al universitatii nu au formulat niciodata vreo critica sau vreo adresa oficiala catre Ministerul Educatiei privind cifrele de scolarizare aprobate de fostul ministru Mihai Hardau, desi pentru anul universitar 2006 - 2007 fostul ministru a acordat un numar cu mult sub cererea rectorului Dumitru Oprea. Universitatea Alexandru Ioan Cuza a beneficiat, din 1995 - 1996 pana in 2006 - 2007, de o cifra de scolarizare intre 2430 si 3540 de locuri. Abia pentru 2007 - 2008 si 2008 - 2009, universitatea a primit locuri aprobate de ministrul Cristian Adomnitei, 4141 de locuri, respectiv 6270 de locuri", se arata in comunicatul trimis catre redactia ziarului de catre ministrul Adomnitei.

Genocid educational

Locurile de la buget pentru Universitatea Alexandru Ioan Cuza au fost alocate in perioada cand rector al institutiei de invatamant superior era Dumitru Oprea. Acesta a descris drept incalificabil gestul ministrului Adomnitei, considerand ca acesta a realizat un genocid educational pentru zona de nord-est a Romaniei, permanent defavorizata fata de restul tarii. "Adomnitei face un genocid educational. Anul trecut ne-a umilit pur si simplu cu numarul de locuri pe care ni le-a acordat, iar acum isi bate iar joc de noi. Daca se uita cineva in anuarele statistice, poate sa vada ca orasul Iasi a fost al doilea ca numar de locuri. Universitatea Cuza a fost detronata de ingineri, doar Adomnitei este si el inginer. Ce fac ei acum este o mare greseala intrucat populatia Moldovei este cu mult mai mare decat cele din alte zone ale tarii raportata la numarul de studenti", a punctat Dumitru Oprea.

Dovada

In comunicatul trimis de catre MECT se mai arata ca acuzatiile aduse ministerului si ministrului nu au nici o baza reala si servesc campaniei electorale in care este angrenat fostul rector al universitatii. In documentele oficiale trimise de catre universitate se poate vedea foarte clar ca cifrele nu corespund cu cele declarate de catre Adomnitei. Mai mult, anul trecut conducerea Universitatii Cuza a trimis mai multe memorii catre institutiile statului pentru a trage un semnal de alarma cu privire la faptul ca Moldova este defavorizata in raport cu celelalte zone ale tarii. "Adomnitei ar trebui sa dea semnul unei impartialitati pe care nu o are si sa ajute aceasta zona a Moldovei, care este cea mai saraca. El poate sa dea, printr-un numar sporit de locuri, o modalitate de a o ridica si de a-i oferi sansa educarii, deoarece doar printr-un efort coerent se poate contribui la dezvoltarea acestei regiuni sarace. Din pacate, se inregistreaza acelasi dispret al centrului, care se considera un axis mundis, buricul pamantului. Ar fi putut veni cu un tratament diferit pentru aceasta zona", a precizat Vasile Isan, rectorul Universitatii Alexandru Ioan Cuza. Redactia a decis amanarea publicarii acestui drept la replica, pentru a aloca timpul necesar efectuarii unor verificari suplimentare, cu scopul de a vedea daca acuzatiile fostului rector Dumitru Oprea sunt reale sau punctul de vedere al actualului ministru este cel real. Subliniem ca aceste verificari au fost necesare in conditiile in care cei doi protagonisti sunt candidati la Primaria Iasi.

genocid educational dovada
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (4)

Ludovic-Stefan L. Kocsis  | #33397
Cata nesimtire, sa se ascunda in spatele lui Hardau! Pai daca Hardau e modelul de urmat, si daca a gresit Hardau trebuie sa facem ca el, DE CE l-ati mai schimbat? Ipocrizie pana in maduva oaselor! Doamne-fereste sa ajunga, prin absurd, o astfel de marioneta sa conduca primaria Iasilor! Probabil ca va face tot ce a fost mai rau la Nichita sau Simirad, fiind impacat ca este acoperit de precedentele create de predecesori? Cum se poate sa mai existe asemenea specimene in prim-planul societatii romanesti?
bai hahalerelor  | #33398
univ iesene sunt de kko. e normal sa fie mai putine locuri la iasi decat la cluj sau bucuresti.
iasul e praf
Make  | #33399
Toata mascarada cu locurile bugetare nu-i decat mizerie electorala in care -din pacate s-au bagat conducatorii! de la cuza-
Oprea e bun de PRIMAR-punct. dar sa lase invatamantul sa-si urmeze linia lui naturala -nu furajat cu jde-mii de locuri bugetare.
Nu sunt atatia tineri de caliatte care sa merite buget-punct!
DeeDee  | #33400
Intrebati profesorii de Fac. de Constructii care l-au avut student pe domnul ministru; sa va povesteasca ei cat de inteligent si serios era... Si ma gandesc ca lupul isi schimba parul, dar naravul ba.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3824 (s) | 22 queries | Mysql time :0.245918 (s)

loading...