National

Mini-autostrada strecurata in Masterplan. Unde vor fi construiti 38 de kilometri de sosea de mare viteza

Publicat: 19 apr. 2016
1

Strategia dupa care se va dezvolta infrastructura Romaniei in urmatorii 15 ani se modifica din nou. Desi abia declarasera ca in Masterplan nu mai poate fi inghesuit niciun proiect nou, sefii din Trasporturi incearca acum sa strecoare in document realizarea unei mini-autostrazi intre Cluj, Gilau si intrarea pe Autostrada Transilvania. Intr-o prima etapa ar urma sa fie construiti 14 kilometri de sosea de mare viteza. Documentul ar trebui sa ajunga in Parlament pentru vot luna viitoare.

Timpul pierdut de soferi in cozile care se formeaza intre iesirea din Cluj si intrarea pe Autostrada Transilvania i-a convins pe oficialii din Transporturi ca e nevoie de o noua sosea in zona.

Marcel Bolos, secretar de stat in Ministerul Transporturilor: Iti trebuie ca sa treci gatuirea dintre iesirea din Cluj, Gilau si intrarea in autostrada, iti trebuie doua ceasuri. Este solutia intre Gilau si iesirea din Cluj care costa 40 de milioane de euro si diferenta este in faza a doua care este 80 de milioane de euro, faza a doua fiind centura pe Feleac”.

Un document obtinut de Digi24 arata ca sefii Companiei de Drumuri vor sa aloce bani inca de anul acesta pentru realizarea a patru centuri ocolitoare. Printre ele, si cea a Clujului.

Noua sosea, care va avea, intr-un final, 38 de kilometri, a fost inclusa pe lista pe ultima suta de metri, din vina autoritatilor locale. Au terminat tarziu analiza privind conectarea orasului cu reteaua de autostrazi, spun acum oficialii din minister. Astfel de sosele ocolitoare se vor construi, promit sefii din transporturi si la Timisora si Iasi.

In urma cu doua saptamani, ministrul Transporturilor declara, insa, ca Master Planul nu mai poate fi modificat.

Dan Costescu, ministrul Transporturilor: „Master Planul trebuie respectat, dar trebuie sa ne lasam si acea flexibilitate de 5-10% pentru lucrurile care se pot intampla pana in 2030”.

Luna viitoare, strategia pentru transporturi va ajunge in Parlament unde ar trebui sa capete statut de lege.

Marcel Bolos, secretar de stat in Ministerul Transporturilor: „Este prevazut un articol care spune ca Ministerul Finantelor incepand cu anul 2018 va aloca suplimentar pentru proiectele de infrastructura de transport 0,75% din PIB pentru a putea contracta imprumuturi cu institutiile financiare internationale si atunci se vor decala multe dintre proiecte, se vor trage in fata”.

Pana acum, documentul prevedea ca pana in 2020 se va lucra doar la drumul expres spre Bacau, la autostrada Sibiu-Pitesti si la modernizarea centurii Bucurestiului, dar si ca vor fi finalizate soselele de mare viteza din vestul tarii incepute deja. Odata aprobat MasterPlanul, el va deveni obligatoriu si pentru Guvernele viitoare.

Marcel Bolos, secretar de stat: „Daca cineva ar schimba este propusa o pedeapsa cu privarea de libertate”.

Masterplanul este solutia gasita de minister ca sa nu se mai cheltuie bani aiurea pe studii de fezabilitate care raman nefolosite si ca sa nu mai fie incepute lucrari care sa fie ulterior abandonate.





Adauga un comentariu