News Flash:

Ministerul de Finante, un butoi cu pulbere

20 Octombrie 2010
812 Vizualizari | 0 Comentarii
• Aproximativ 100 de angajati din Ministerul de Finante au oprit activitatea ieri, pentru ca au fost informati ca nu-si vor primi stimulentele promise • Sebastian Oprescu, presedintele Sindicatului National al Functionarilor Publici, a spus ca ministrul de Finante, Gheorghe Ialomitianu, nu vrea sa dea drumul la stimulente, chiar si dupa stabilirea criteriilor • "Nu pot sa primeasca toti daca nu au îndeplinit criteriile de performanta. Cei care au muncit vor primi stimulente", a precizat Ialomitianu

Ieri dupa-amiaza, angajatii din Ministerul de Finante au reluat protestele, dezorientati de informatiile legate de stimulente. Mai multe persoane au iesit pe holurile institutiei imediat dupa incheierea programului de lucru, nemultumiti ca nu toti angajatii vor primi sumele restante pe august si septembrie si, totodata, de valoarea stimulentelor. La scurt timp, câteva zeci de angajati de la administratiile financiare din Capitala s-au adunat pe trotuarul din fata cladirii Ministerului Finantelor, dupa ce au aflat de protestele colegilor lor. Accesul jurnalistilor în sediul Ministerului de Finante a fost complet interzis, toate intrarile în cladire fiind pazite de jandarmi. "Era normal sa protesteze pentru ca, cu toate ca am avut un protocol, ministrul nu respecta semnatura. În conditiile în care ministerul a propus sa fie acordate stimulentele, iar acum nu semneaza aceste liste pentru a putea fi trimise în teritoriu, e firesc ca oamenii sa iasa în strada, pentru ca au fost mintiti. Azi trebuia deja sa trimita banii spre oameni", a declarat Sebastian Oprescu, presedintele SNFP, citat de Realitatea Tv. "Sunt anumiti colegi nemultumiti pentru ca repartizarea nu se poate face uniform pentru toti colegii. Ma duc sa discut, sa vedem care este problema. Acea comisie a analizat, iar daca sunt nemultumiri, vom reanaliza listele respective", a declarat ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu. Aseara, Oprescu a declarat ca la Ministerul de Finante nu sunt probleme cu salariile angajatilor, pentru ca acestea au fost virate pe carduri. "În acest moment totul decurge normal, în sensul ca o mare parte dintre angajatii de la Ministerul de Finante, ANAF si Directiile generale din teritoriu au început sa primeasca avizele, iar cei de la salarizare au început sa vireze banii pe carduri", a spus Sebastian Oprescu la Realitatea Tv.
"Nu eu am avut ideea de a organiza protestul spontan de astazi. Nu am nici o legatura. Saracia i-a facut pe oameni sa protesteze din nou. Am venit la Ministerul de Finante pentru ca m-au chemat oamenii. Este un protest la care participa circa 200 de oameni. Sebastian Oprescu, liderul de sindicat, a facut o prostie ca a fost de acord ca 66% dintre sindicalisti sa primeasca stimulente", a declarat liderul de sindicat Vasile Marica. În schimb, presedintele ANAF, Sorin Blejnar, a precizat ca angajatii de la Finante, care au iesit pe holurile institutiei, nu protesteaza, ci se bucura pentru ca îsi vor primi din nou stimulentele. "Nu se întâmpla nimic. Sunt 20-30 de oameni care cred ca s-au adunat pentru ca sunt bucurosi pentru ca stimulentele le-au fost introduse în salariul de baza", a completat seful ANAF. Legat de problema acordarii stimulentelor pe lunile august si septembrie, Sorin Blejnar a aratat ca în multe situatii listele privind performantele angajatilor nu au fost înca definitivate, pentru ca nu au venit din teritoriu. "Este o vina mixta: conducerea institutiilor noastre teritoriale si a membrilor de sindicat care au participat la întocmirea acestor liste", a declarat seful ANAf, care a adaugat ca este sigur ca oamenilor li s-a explicat situatia. Ministrul de Finante, Gheorghe Ialomitianu, a spus ca va începe discutiile cu protestatarii din minister, însa a precizat ca respectarea criteriilor de performanta în acordarea stimulentelor nu poate fi negociata. Camera Deputatilor a adoptat marti, cu 209 voturi pentru, 12 împotriva si 66 de abtineri, un amendament la OUG 1/2010 referitoare la reglementarea stimulentelor acordate bugetarilor. Dupa vot, ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu, a declarat ca a fost corectat un sistem de salarizare nedrept.

Ordonanta de Urgenta privind acordarea stimulentelor a fost adoptata

Ordonanta de Urgenta privind acordarea stimulentelor a fost adoptata de Camera Deputatilor, cu 209 voturi pentru, 12 împotriva si 66 de abtineri. Ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu, a declarat, dupa vot, ca a fost corectat un sistem de salarizare nedrept.
OUG 1/2010 contine unele masuri de reîncadrare în functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri în domeniul bugetar, si cuprinde un amendament adus de Ministerul Finantelor Publice (MFP), care se refera la includerea stimulentelor în salariul de baza pentru fiecare functie publica, pe categorii, clase si grade profesionale si pentru fiecare functie contractuala. "Important e ca a fost adoptata, sa vedem cum includem stimulentele în salariu. Se va face media stimulentelor din iulie, acea medie va fi inclusa în salariu", a declarat Vasile Marica, liderul Sed Lex.

Miting în ziua motiunii de cenzura

Confederatiile sindicale au decis sa protesteze pe 27 octombrie. Potrivit unei comunicari interne a CNSLR Fratia, data protestului comun a celor cinci confederatii sindicale a fost stabilita chiar în ziua în care motiunea va fi votata în Parlament. Astfel, membrii din teritoriu vor ajunge dimineata cu autocarele la punctul de întâlnire din Piata Victoriei. Acolo se vor întâlni la ora 10.00, iar la ora 11.00 vor pleca într-un mars de protest din Piata Victoriei spre Piata Romana, Piata Universitatii, Piata Unirii si apoi vor ajunge în Piata Constitutiei, la ora 14.00. Ei vor protesta în fata Parlamentului. Lidrul CNSLR-Fratia, Marius Petcu, a declarat marti, pentru Mediafax, ca va pregati membrii organizatiei pe care o conduce pentru miting în 27 octombrie. Potrivit lui Petcu, toti liderii confederatiilor au fost de acord, de principiu, cu organizarea mitingului în ziua votului, dar, deocamdata, nu s-a luat o decizie finala. O întâlnire în acest sens va fi luata în zilele urmatoare, a mai spus Petcu. "Voi sustine ca aceasta actiune sa se desfasoare concomitent cu votul motiunii, pentru a avea un impact mai mare", a spus liderul CNSLR-Fratia. Vicepresedintele Cartel Alfa, Liviu Apostoiu, a declarat ca la miting sunt asteptati aproximativ 50.000 de oameni si ca actiunile vor include un protest în Piata Victoriei, urmat de un mars spre Parlament.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

protestele stimulente
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3721 (s) | 22 queries | Mysql time :0.261274 (s)