News Flash:

Ministerul Educatiei Nationale nu are habar de ilegalitatile prorectorului Badea

5 Iulie 2000
1350 Vizualizari | 0 Comentarii
•Mircea Muresan, purtatorul de cuvant al lui Andrei Marga, spune ca la MEN nu se stie nimic despre ilegalitatile legate de afacerea "Iulius" •Ministerul "asteapta o sesizare" Mircea Muresan, purtatorul de cuvant al Ministerului Educatiei Nationale, sustine ca la Bucuresti nu se stie nimic despre ilegalitatile legate de afacerea "Iulius". "Daca s-a declansat urmarirea penala a unor angajati din cadrul Universitatii Tehnice Iasi, ar fi fost normal sa fim anuntati si noi. Dar noi nu stim nimic despre acest lucru. Ne vom interesa despre problemele de la Iasi si vom decide masurile ce se vor lua in functie de ceea ce s-a intamplat acolo", a precizat purtatorul de cuvant. Poate mai grav decat aceasta ignorare este faptul ca reprezentantii conducerii Universitatii Tehnice "Gheorghe Asachi" nu au pus in discutie problema mentionata: "In biroul Senat nu s-a discutat nimic. Doar domnul prorector Badea a precizat ca exista evidente si acte pentru toate materialele rezultate din transformarea cantinei din Tudor", a declarat profesor universitar Gheorghe Zet, cancelarul stiintific al UTI. Amintim ca Politia Economico-Financiara din cadrul IJP Iasi a inceput urmarirea penala pentru comiterea infractiunii de abuz in serviciu impotriva profesorului universitar Nicolae Badea, prorector in cadrul UTI, si a Mirelei Troia - jurista UTI. In iunie 1999, ei nu au respectat conditiile legale de organizare si desfasurare a licitatiei privind incheierea unui contract de asociere cu firma Iulius. Cei doi nu sunt singurii intrati in vizorul anchetatorilor. Lucian Teodor, inginer, Mihai Axinte, Constantin Ivan, ambii tehnicieni, si Liliana Huma, revizor contabil la UTI, sunt cercetati pentru neglijenta in serviciu. Cei enumerati nu au respectat prevederile legale privind recuperarea materialelor refolosibile rezultate din dezactivarea cantinei din Tudor Vladimirescu. Lista persoanelor implicate in toata aceasta afacere continua cu Sorin Iacoban (actualul director al Casei de Cultura a Studentilor - Iasi), Marinela Manolache - ambii referenti in cadrul UTI, Mihaela Compera - economist, Silvia Adam - sef birou Mijloace fixe si Gheorghe Baciu - gestionar, toti din cadrul serviciului Tehnic al UTI. Conform comunicatului trimis de Politie, aceste persoane au intocmit in fals listele cu mijloacele fixe si obiectele de inventar din gestiunea cantinei. Valoarea prejudiciului cauzat prin sustragerea si neinregistrarea in evidentele contabile ale UTI a materialelor rezultate din dezafectarea cantinei a fost stabilita la 13,1 miliarde lei. Cercetarile continua cu autorii in stare de libertate. Data fiind indiferenta cadrelor didactice de la diferite niveluri, se pare ca acestea vor fi singurele cercetari ce se vor face in legatura cu afacerea "Iulius". Nici conducerea UTI si nici cea a ministerului nu au considerat ca inceperea urmaririi penale poate fi un motiv suficient de intemeiat pentru a se lua o serie de masuri pe linie administrativa. Acestia au totala incredere in cuvantul prorectorului Nicolae Badea, uitandu-se ca se discuta despre o suma foarte mare de bani.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1288 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013682 (s)