News Flash:

Ministrul Adomnitei si-a bagat vecinii la apa

26 Septembrie 2007
4427 Vizualizari | 13 Comentarii
Cristian Adomnitei
• Tanarul liberal care conduce destinele invatamantului romanesc a reusit inegalabila performanta de a inunda apartamentele vecinilor sai, de la etajul sapte pana la etajul intai


Despre ministrul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, ieseanul Cristian Adomnitei, s-ar fi putut spune ca a intrat la apa. Asta numai in cazul in care ieri s-ar fi aflat acasa. Mai precis, tanarul liberal care conduce destinele invatamantului romanesc a reusit inegalabila performanta de a inunda apartamentele vecinilor sai, de la etajul sapte pana la etajul intai. Un robinet uitat deschis a provocat aceasta tragedie. Apa si-a croit repede drum, din apartamentul ministrului, aflat la etajul opt al unui bloc din cartierul CUG, prin tuburile de instalatie electrica. "In jurul orei patru (16.00 - n.r.), din doza electrica a inceput sa curga apa. Adomnitei a lasat apa deschisa si ne-a inundat pe toti. Nu stiam ce sa facem, toti eram disperati. Apa a ajuns pana la vecinul de la etajul unu", a declarat ieri Doina Bazgan, vecina care locuieste in apartamentul de pe acelasi tronson, chiar sub locuinta lui Adomnitei. In cele din urma, vecinii nu au avut de ales si au fost nevoiti sa sparga usa apartamentului ministerial, pentru a opri apa. Toate acestea s-au petrecut insa in fata unui echipaj al politiei, care a consemnat faptul ca situatia nu putea fi rezolvata altfel decat prin fortarea usii. Intr-un final, la usa apartamentului ministrului Cristian Adomnitei si-au facut aparitia si cativa prieteni ai acestuia.

In cele din urma au fost identificate si persoanele care se fac vinovate de producerea inundatiei. Dupa cum sustine un vecin, cei care au uitat robinetele deschise sunt chiar muncitorii care efectueaza lucrari de amenajare a apartamentului. "A fost oprita apa calda in tot orasul si muncitorii care au lucrat au uitat robinetele deschise. Dupa cateva zile, s-a dat din nou drumul la apa calda si nu a fost nimeni in apartament care sa inchida robinetele. Cred ca firma care lucra in apartament ar trebui sa plateasca toate pagubele care s-au produs", a spus un alt vecin al ministrului Educatiei.
Evident, si Cristian Adomnitei a suferit pagube semnificative, nivelul apei in apartamentul acestuia fiind de cativa centimetri. De cateva luni, ministrul a inceput sa renoveze apartamentul, iar o parte din investitiile facute de acesta s-au dus, urmare a incidentului de ieri, pe apa sambetei.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (13)

IL PRINCIPE  | #19344
E riscant sa fii ministru in ... deplasare ! L-au ajuns blestemele cuiva !
Anonim  | #19345
Foarte tare, frate! Urmeaza potop in I C Bratianu si cutremur in Podu Ros...
Mike  | #19346
chiar nu aveti ce scrie.... babe violate, proteste pe stalpii de inalta tensiune si tot felul de penibilitati... si acum iata un "eveniment" de prima pagina: un cetatean a uitat robinetul deschis si apa a curs de sus in jos.... ce penibili sunteti... este adevarat ca pentru a face presa trebuie profesionisti si inca ceva: chiar nu se intampla nimic in tara asta
danuta  | #19347
mie imi face greata nu presa care isi face treba asa cum considera de cuviinta si ,in special,pe riscul propriu,ci,si ma repet,imi face greata vecina aia doina si nu mai stiu cum care probabil a chemat presa si care are o viata atat de frumoasa si de productiva incat face un evenniment din faptul ca niste muncitori au lasat robinetul deschis.si mai si prezinta lucrurile distorsionat,caci asa cum rezulta din articol omul,fie el si ministru ,nu era acasa si nu locuieste acolo.genul astia de oameni care asteapta sa moara vecinul ca sa ii ia capra sunt dezgustatori,mi-e scarba de felul in care a gasit aceasta cucuoana modalitatea de a ii aparea numele in ziar,ce naiba nu ne-am saturat de delatiuni,de grija purtatul grijii altuia,mi-e scarba.
c  | #19348
eu am o alta nelamurire> pe scara aia nu exista robinet principal, care opreste sa mai curga apa pe toata conducta ? oare au oprit apa de la conducta pana sa vina politia ? sau au asteptat spunandu-si in gand `iote cum imi renovez io acu apartamentu` ?
alice  | #19349
Doamne, ce stire importanta!!!!!!!!!!! si eu am avut inundatie acu vroe 4 ani. Vecinul de deasupra nu sta in Iasi, dar nasul sau e comandamt la politia de frontiera Iasi. Dak stia.... dar promit ca data viitoare va chem.. va anunt, ca sa apar si eu in ziar....
dar inundatii nu se intampla, dom`le???
lasati omul sa traiasca... ce dak e ministru???
mie chiar mi se pare un baiat simpatic si plin de o vointa de a face ca lucrurile sa mearga bijne
noi ar trebui sa il sustinem ca doar e iesean de-l nostru, nu???
promit ca data viitoare cand am inundatiesau are vreun vecin, va chem ;)
Costea Dan  | #19350
Nu se poate frate , daca nu era el ministru nu aparea in presa asa ceva nici sa mori! Na, sa vezi frate stire , ministrul a lasat apa deschisa!
Costea Dan  | #19351
Na, sa vezi frate stire, a lasat ministrul robinetul deschis! Daca nu era ministru nu aparea asa o stire nici sa mori !
blubird  | #19352
bai,eu sunt bucuros de faptul ca am un ministru vecin de cartier.deci inseamna ca nu stau ministrii astia prin pipera sau macar in bucium,ci,culmea in acelasi cartier cu mine.asta e un lucru f bun.si nu-i bai daca face inundatie,toti facem din cand in cand cate o greseala,dar daca e si el tot din cug,eu unul il inteleg.asa cum mi-as intelege un vecin oarecare.mai sa fie,deja imi place guvernul asta cu ministri din cartier.credeti ca monica macovei sau blaga sunt si ei la fel de megiesi cu noi ca astia?????????????
petro  | #19353
extraordinar ! noroc ca nu a inceput sa pluteasca tot blocul!
pensionarul comentator  | #19354
cum naiba a intins adomnitei mana de la bucuresti sa lase apa deschisa?ce vecini...saracul om,sa se fereasca pe casa scarii,ca daca iese madama aia isterica cred ca il bate cu facaletul si dupa aia face plangere ca a fost violata.
alien  | #19355
de dimineata ,da cand am vazut stirea vreau sa ajung acasa sa va scriu.anul trecut nu mergea liftul intr-o zi si nevasta-mea era cu carutu cu aia mica si avea si sacosele de la piata,nu eram acasa,vecinii din usa erau la servici si nu avea cine sa o ajute.si nu stam pe la etajul1...a ajutat-o un domn tanar care a carat carutul pe sus si care i-a spus sotiei ca a cumparat apartament la et 8.m-am dus sa-l chem la un sprit si mi-a zis mosul de sus ca domnul deputat nu lociueste acolo.dupa aia l-a vazut nevasta-mea la stiri si l-a recunoscut,asa ca eu cred ca e de treba .bazganca vrea malai
george  | #19356
Danutza,eu chiar cu tine vreau sa vorbesc....daca nu citesti bine un articol te rog sa nu comentezi fara sa analizezi acest subiect.Domnii de la presa au fost chemati chiar de politistii care au participat la spargerea usii domnului Adomnitei.In legatura cu greata ta cosmica ai putea incerca cu o lamaie.Te rog sa iti spui parerea urmatoarea data cu mai multa "maturitate".Multumesc!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2481 (s) | 22 queries | Mysql time :0.063595 (s)