National

Ministrul Agriculturii ia în calcul finanţarea producătorilor de ţuică şi pălincă

Publicat: 04 mai 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ministrul Agriculturii ia în calcul finanţarea producătorilor de ţuică şi pălincă
Adrian Chesnoiu ia în calcul finanţarea producătorilor de ţuică şi palincă

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a anunţat marți, 3 mai, că ia în calcul finanţarea producătorilor de ţuică şi palincă, la fel cum de altfel, primesc bani şi fabricile de bere.

Anunțul a fost făcut în contextul unei declarații de presă susținute la Satu Mare.

finanţarea producătorilor de ţuică şi palincă

Adrian Chesnoiu ia în calcul finanţarea producătorilor de ţuică şi palincă

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a anunţat marți, 3 mai, în cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul PSD din Satu Mare, că există posibilitatea finanțării apariției unor unități de producție de pălincă moderne.

„M-am văzut cu domnul președinte al producătorilor de pălincă din județul Satu Mare, mi-a lăsat câteva informații despre acest sector și evident, ținând cont de faptul că pălinca se produce din fructe, din produse agricole, putem să finanțăm pe schema de calitate, așa cum finanțăm și fabricile de bere, putem finanța și apariția unor unități moderne de producție a pălincii” a declarat ministrul agriculturii.

Țuica este o băutură alcoolică tradițională românească obținută prin fermentarea și distilarea prunelor și reprezintă un simbol al ardelenilor, fiind atestată documentar în Bistrița, la 1386, într-un act maghiar de percepție fiscală sub numele de „cujka”. Diferența dintre țuică și palincă constă în faptul că țuica se produce doar din prune, în timp ce pălinca se produce din diverse fructe.

finanţarea producătorilor de ţuică şi palincă
Diferența dintre țuică și palincă constă în faptul că țuica se produce doar din prune, în timp ce pălinca se produce din diverse fructe

Ministrul Agriculturii a vorbit despre soluțiile pentru fermierii români

Într-o altă ordine de idei, amintim , ministrul Agriculturii, fiind întrebat ce soluţii sunt pentru fermieri, dar şi pentru consumatori, Adrian Chesnoiu a spus:

„Noi practic culegem acum efectele unei liberalizări a piețelor la gaze şi energie care au creat practic un bulgăre de zăpadă care se rostogolește şi loveşte toate sectoarele de activitate. Eu încă de la preluarea mandatului am avut un obiectiv clar să plătesc banii fermierilor, ca să aibă bani în cont la început de an agricol şi la început de an calendaristic pentru a putea să rămână sustenabili şi pentru a putea produce alimente la un preţ pe care să îl poată suporta. Vorbesc aici în principal de subvențiile pe care fermierii le primesc, de programele specifice pentru susținerea producătorilor de legume în spaţii protejate”, a precizat ministrul.

Totodată, ministrul a vorbit și despre susținerea producătorilor de tomate și legume.

„Mai mult decât atât, în ultimele ședințe de guvern am aprobat programe de sprijin care vizează subvenția pentru preţul motorinei folosite în agricultură, vizează susținerea producătorilor de tomate şi legume. O să plătim şi ajutoarele naţionale tranzitorii şi toate celelalte programe pe care le-am bugetat şi care nu au altă menire decât să susțină producătorii. Preocuparea mea principală este să sprijin producătorii ca să avem alimente pe masa românilor. Nu sunt suficiente numai soluțiile de la ministerul Agriculturii. Preţurile nu le formează ministerul Agriculturii, ele se formează într-un lanț de comercializare care pleacă de la costurile de producţie până la punerea pe raft a produselor”, a spus ministrul Agriculturii.

De asemenea, în contextul războiului din Ucraina, Adrian Chesnoiu a transmis că este necesar să fie revizuite o parte din condiționalitățile impuse pentru a putea acorda și asigura cetățenilor români, dar și celor europeni, alimentele necesare.

Amintim, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a declarat că ia în calcul finanţarea producătorilor de ţuică şi palincă.

Adauga un comentariu