International

Ministrul de Externe german: „L-am vazut pe Francois Hollande in stare de soc”

Publicat: 23 nov. 2015
1

Ministrul de Externe german Frank-Walter Steinmeier a relatat ca l-a vazut pe presedintele francez Francois Hollande ‘in stare de soc’, pe Stade de France, la 13 noiembrie, cand a fost informat ca la Paris erau in curs de desfasurare atacuri, iar un atentator sinucigas se aruncase in aer chiar langa stadion. Hollande era ‘socat, dar in acelasi timp foarte concentrat si hotarat’, atunci cand a fost informat despre amploarea carnagiului, a afirmat seful diplomatiei germane intr-un interviu aparut in editia de duminica a publicatiei Bild. El a asistat impreuna cu liderul francez la meciul amical FrantaGermania in seara atentatelor, care au facut 130 de morti si mai multe sute de raniti in capitala franceza.

Vezi si Rusia a bombardat din nou in Siria cu rachete de croaziera: O singura astfel de

Inca in timp ce se aflau in tribuna, Steinmeier si Hollande au aflat ca trei atentatori sinucigasi s-au aruncat in aer in apropierea stadionului si ‘s-au intrebat daca spectatorii ar putea sa nu fie informati in aceste circumstante si daca meciul nu ar trebui intrerupt’, dupa cum a povestit ministrul de externe german pentru Bild. Vesti alarmante despre atentatele de la Paris veneau la ‘fiecare doua minute’, si-a mai amintit el. Steinmeier si Hollande au parasit pentru cateva minute tribuna, dar responsabili din fortele de securitate i-au indemnat sa se intoarca rapid la locurile lor pentru a ‘evita orice semn de nervozitate in stadion‘ printre spectatorii care ar fi remarcat absenta celor doi oficiali. ‘Cand am aflat de atentatele de la Paris, nimeni nu stia cum se va termina acea seara. Am fost extrem de ingrijorat‘, a mai spus seful diplomatiei germane, vorbind despre teama sa cu privire la crearea unui val de panica pe stadion unde se aflau zeci de mii de oameni. Apoi, Francois Hollande a parasit Stade de France. Steinmeier si echipa sa au fost invitati insa sa mai ramana pentru a evita cu orice pret ca suporterii sa inceapa sa se ingrijoreze sau chiar sa intre in panica. Dupa pauza, ‘ne-am intors la locurile noastre si timp de 45 de minute ne-am prefacut ca ne-ar fi interesat jocul’, a mai relatat Steinmeier, in acelasi interviu.




Adauga un comentariu