National

Ministrul Educatiei, Adrian Curaj, membru pe viata al unei academii infiintate de Gabriel Oprea

Publicat: 20 ian. 2016
1

Noul ministru al Educatiei, Adrian Curaj, de la care mediul academic asteapta solutii pentru rezolvarea definitiva a cazurilor de plagiat, este membru al unei academii aparute la initiativa lui Gabriel Oprea, la randul sau acuzat de plagiat.

Informatia a fost dezvaluita miercuri de jurnalistii de la EurActiv.ro, care precizeaza si ca Academia de Stiinte ale Securitatii Nationale (ASSN) a fost infiintata in 2012 si se afla in coordonarea MAI, MApN si SRI.

Faptul ca Adrian Curaj este membru al acestei academii apare si in declaratia de interese a acestuia, publicata pe site-ul Guvernului Romaniei.

Informatia nu apare insa in CV-ul lui Adrian Curaj, nici in cel publicat pe site-ul Guvernului, nici in cel trimis la Parlament in luna noiembrie, cu ocazia investiturii, prin urmare nu se stie cand si de ce a decis Adrian Curaj sa devina membru pe viata al acestei academii noi infiintate, conform statutului institutiei.

Fostul vicepremier Gabriel Oprea, senator UNPR, este principalul initiator al legii in baza careia a fost infiintata noua institutie, care, conform expunerii de motive, este „o institutie publica de interes national in domeniul cercetarii stiintifice din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala, de consacrare academica, aflata in coordonarea Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Administratiei si Internelor si Serviciului Roman de Informatii”.

Insa, Adrian Curaj este, conform CV-ului, specializat in cu totul alte domenii: electronica si telecomunicatii, precum si in managementul afacerilor.

Noua academie are doar 100 de membri, din care doar 50 titulari. Cu totii primesc o indemnizatie viagera lunara, informeaza sursa citata.

Academia a intrat in atentia opiniei publice in ianuarie 2015, cand, dupa ce a demisionat din functia de director al SRI, George Maior a fost ales presedinte al institutiei. Dupa ce Maior a plecat ambasador in SUA, el a fost suspendat din functie, iar aceasta a fost preluata interimar de Remus Pricopie, rector al SNSPA, fost ministru PSD al Educatiei.

Jurnalistii de la EurActiv mai semnaleaza faptul ca ASSN nu are un site propriu, iar lista cu numele membrilor sai nu poate fi cunoscuta, desi acestia primesc bani de la bugetul de stat.

Cu toate acestea, in luna iunie, ASSN a fost girata si de noul director al SRI, Eduard Hellvig, conform unui comunicat postat pe site-ul SRI.

De asemenea, presedintele Klaus Iohannis a participat la o conferinta a fantomaticei academii, ocazie cu care a declarat: „Intr-o lume fara granite, in care securitatea interna si cea externa nu mai pot fi disociate, iar provocarile sunt tot mai complexe, rolul si contributia dumneavoastra devin esentiale. Romania are nevoie de institutii care sa produca gandire strategica. Prin existenta sa, Academia nu doar suplineste acest rol, ci face din tara noastra un actor in dezbaterea globala despre securitate”.

Unde sunt declaratiile de avere si de interese ale membrilor ANSS?

Avocata Elenina Nicut publica pe Facebook o serie de comentarii cu privire la acest subiect.

In primul rand, aceasta semnaleaza faptul ca, potrivit Legii 339/2015 (a bugetului de stat pe 2016), Ministerul Educatiei este ordonator principal de credite la ASSN, ceea ce inseamna ca Adrian Curaj se afla in conflict de interese.

De asemenea, avocata remarca faptul ca se ridica numeroase semne de intrebare cu privire la lipsa oricaror informatii publice legate de activitatea acestei institutii.

„Cum este posibil ca despre o institutie publica alimentata de la bugetul de stat cu aproape 8,5 milioane de euro sa se stie cert doar o adresa postala de sediu? Unde sunt celelalte informatii de interes public care trebuie comunicate din oficiu? Unde sunt declaratiile de avere si interese ale sefilor ASSN?”, intreaba public avocata Elenina Nicut, facand trimitere la art. 5 din Legea 544/2001 si la art. 1 din Legea 176/2010.

Ziare.com a solicitat, miercuri, purtatorului de cuvant al Ministerului Educatiei sa precizeze cand a devenit actualul ministru membru al ASSN, iar raspunsul a fost urmatorul: „Domnul ministru Adrian Curaj este membru al Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale din data de 22 aprilie 2015”.

Ministrul Adrian Curaj este cel de la care cercetatorii de buna credinta asteapta asanarea mediului academic de plagiatori. Gabriel Oprea, fost vicepremier in guvernul Ponta, a fost acuzat public ca a plagiat teza sa de doctorat si ca le-a permis mai multor persoane cu functii inalte, pentru care a fost conducator de doctorat, sa plagieze la randul lor.

Curaj a desfiintat si Consiliul National de Etica inainte ca acesta sa decida daca ministrul de Interne, Petre Toba, si-a plagiat teza de doctorat. Marti, ministrul Educatiei a anuntat ca se lucreaza la un nou cadru legal in domeniu.





Adauga un comentariu