National

Ministrul Educatiei, declaratie SOC despre gradinita unde directoarea a fost filmata batand copii

Publicat: 29 mart. 2016

Ministrul educatiei, Adrian Curaj, a explicat ca gradinita din Bucuresti unde directoarea institutiei a fost surprinsa de camerele de supraveghere in timp ce batea copiii pe care ii avea in grija nu numai ca nu era acreditata, dar nici nu exista.

Potrivit marturisirilor ministrului, acesta nu a reusit sa vada imaginile respective nici pana in prezent.

„Nu am vazut imaginile, pentru ca am fost pe drum. Nu am cum sa vad tot si imi pare rau. (…) Am auzit, insa, ce s-a intamplat si este inadmisibil. Copiii sunt cel mai fin si cel mai sensibil lucru pe care il avem si suntem aici sa ne gandim cum anume putem face ca scoala romaneasca, de fapt, sa dea sansa copilului, tanarului, sa se realizeze”, a explicat Curaj.

Gradinita cu pricina nu figureaza printre institutiile de invatamant acreditate de catre de Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Preuniversitar, ceea ce l-a determinat pe ministru sa afirme ca nici macar nu exista.

„Noi, la minister, prin intermediul agentiei care acrediteaza, dam autorizatii de functionare provizorie si acreditam acele scoli si gradinitie care isi prezinta documentatia. Colegii mei mi-au spus ca nu era acreditata. Nu ca nu era acreditata, dar nu exista. Poate oricine sa-si puna o eticheta pe usa pe care scrie «scoala». Sunt o gramada de institutii, existand inclusiv calea instantei de judecata, unde cineva poate sa reclame in momentul in care considera ca s-a folosit o denumire pentru o institutie in mod abuziv. Noi, din ce mi-au spus colegii mei de la ARACIP, nu am avizat, nu am acreditat acea institutie, deci ea nu exista pentru noi”, a specificat ministrul.

In acest context, ministrul Educatiei i-a indemnat pe toti parintii sa verifice institutiile de invatamant unde vor sa iti inscrie copiii.

„Pe site-ul ARACIP sunt postate toate institutiile de invatamant care functioneaza provizoriu sau au acreditare. Mesajul pe care il transmit parintilor este sa verifice inainte de a decide unde sa duca un copil. Sa se informeze, sa se documenteze pentru a se asigura ca acele institutii sunt acreditate, avizate. Nu poate altcineva sa decizii in locul parintelui, dar o decizie informata are cu adevarat forta”, a concluzionat Curaj.

Declaratiile lui Adrian Curaj vin in contextul in care directoarea Ioana Neagu de la gradinita Flipper, care functioneaza fara autorizatie din partea Agentiei Romane de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Preuniversitar (ARACIP), a fost prinsa de camerele de supraveghere in timp ce batea copiii pe care ii avea in subordine. Inregistrarea video a ajuns in presa, iar doi parinti au facut deja plangere la Sectia 17 a Politiei Capitalei.



loading...

Adauga un comentariu