Actualitate

Ministrul Educației ia în clacul reluarea cursurilor în mod clasic

Publicat: 21 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ministrul Educației ia în clacul reluarea cursurilor în mod clasic
Monica Anisie, ministrul Educației

 Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat astăzi că ia în clacul reluarea cursurilor în mod clasic. Monica Anisie a precizat că unul dintre scenariile luate în calcul pentru începerea anului școlar la toamnă este revenirea elevilor în clase în sistem normal.

„Azi am avut o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor elevilor, părinților și studenților. Pregătim acele scenarii pentru începerea cursurilor. Deja în spațiul public au fost menționate aceste scenarii.

„Într-adevăr, avem în vedere să reluăm cursurile în mod clasic așa cum am făcut până acum, dar cu respectarea strictă a unor măsuri stabilite de ministerul Educației“, a spus Monica Anisie.

Ministrul Educației ia în clacul reluarea cursurilor în mod clasic: Alte două sisteme avute în plan

Ministrul Educației a precizat că se are în vedere și un system hibrid, prin care o parte dintre elevi vor veni la cursuri, iar o altă parte vor urma cursurile online.

„Există un alt scenariu, hibrid îi spunem noi, când unii elevi vor fi în clasă și alții vor urmări cursurile de acasă.

În ultimul scenariu am prevăzut să învățăm online, cursurile să fie desfășurate de acasă, asta numai și numai dacă situația epidemiologică o va impune.

Nu știm când anume putem să ne pronunțăm cu privire la aceste scenarii”, a adăugat Monica Anisie.

Ordonanță de Urgență anunțată

Ministrul Educației, Monica Anisie, anunța zilele trecute o nouă Ordonanță de Urgență prin care se vor stabili măsurile pe care trebuie să le ia autoritățile când începe școala.

„Vom pregăti o Ordonanță de urgență prin care să stabilim măsurile pe care trebuie să le luăm în această perioadă dacă situația epidemiologică impune desfășurarea în continuare a cursurilor în sistem online”, a declarat Monica Anisie.

Minsitrul Educației a adăugat că Ordonanța va cuprinde toate măsurile necesare pentru ca elevul să nu fie în niciun fel prejudiciat și să aibă acces la educație. În plus, Monica Anisie a precizat că toate măsurile vor fi stabilite în Ordonanță.

„Prin Ordonanța de urgență vom stabili măsurile pe care trebuie să le luăm în această perioadă dacă situația epidemiologică impune desfășurarea în continuare a cursurilor în sistem online, a menționat Monica Anisie.

Tablete și latopuri pentru elevi: România nu a fost pregătită pentru educaţia on-line

Ministerul Educaţiei  va distribui 250.000 de tablete şi laptopuri, iar ministrul a recunoscut că sistemul de învăţământ din România nu a fost pregătit pentru educaţia on-line.

Întrebată dacă ia în calcul descentralizarea formulei în care vor învăţa copiii, în funcţie de specificul epidemiologic al judeţului, Anisie a răspuns: „Se ia în calcul şi o astfel de variantă, să descentralizăm decizia, chiar mergând până la nivelul unităţilor de învăţământ”.

În plus, Anisie a asigurat că toate deciziile pe care le va lua Ministerul Educaţiei în ceea ce priveşte desfăşurarea noului an şcolar vor ţine cont de recomandările Ministerului Sănătăţii.

„Vreau să punctez faptul că toate deciziile pe care le vom lua la nivelul Ministerului Educaţiei sau la nivelul Grupului interministerial vor ţine cont de recomandările Ministerului Sănătăţii şi de situaţia epidemiologică.

De aceea, aşteptăm din partea Ministerului Sănătăţii normele sanitare pe care trebuie să le respecte colegii în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar sau în instituţiile din învăţământul universitar şi în momentul în care acestea vor fi transmise către Grupul de lucru de către reprezentanţii Ministerului Sănătăţii putem să luăm şi anumite decizii, dar până la momentul acela nu putem să spunem că avem o decizie luată. Avem conturate trei scenarii”, a spus Monica Anisie.

Adauga un comentariu