Actualitate

Ministrul Lucian Bode nu are informaţii noi despre explozia de la Petromidia

Publicat: 08 iul. 2021
Lucian Bode în costum albastru
Lucian Bode a intervenit imediat după declarațiile premierului Florin Cîțu, pentru a-și cere scuze

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a menţionat astăzi, 8 iulie 2021, faptul că nu are informaţii noi despre explozia de la Rafinăria Petromidia.

Cei doi pacienți ce au suferit arsuri grave după explozia de la Rafinăria Petromidia, din Năvodari, au fost duși, luni, 5 iulie 2021, la o clinică din Offenbach, Germania, cu o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române.

Pacienţii cu arsuri grave din explozia de la Năvodari, transferaţi la un spital din Germania

Reamintim faptul că aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a realizat, luni, o misiune umanitară în Germania, pe ruta Otopeni – Offenbach – Otopeni, pentru transportul, în regim de urgență, a celor doi pacienți care au suferit arsuri în explozia de la Rafinăria Petromidia din Năvodari.

Echipa medicală care monitorizează pacienții pe timpul zborului este formată din specialiști din cadrul UPU-SMURD București și Ministerului Apărării Naționale.

„Nu am informații de la Petromidia. Știu doar cum s-a realizat transferul lor de la Constanța în Germania. Am speranța și le doresc să le dea Dumnezeu sănătate și să se întoarcă cât mai repede acasă”, a declarat ministrul Lucian Bode.

Ministrul de Interne, despre explozia de la Azomureș: „Salvatorii au acționat impecabil”

Ministrul de Interne, Lucian Bode, afirmă faptul că incendiul de la Azomureș a fost gestionat ”impecabil” de către salvatori, iar la nivelul decidenților a fost mobilizare totală în mai puțin de 60 de minute.

”Și de această dată, salvatorii au acționat impecabil. Întâmplarea face că în seara respectivă, la ora 01.00, am vorbit cu șeful DSU, Raed Arafat, care era la centrul de comandă în mai puțin de jumătate de oră și în mai puțin de o oră elicopterul IAR era pregătit. Așteptăm rapoartele care vor fi efectuate după acest incendiu. Am discutat cu ministrul Mediului, Tanczos Bârna și vom face un control tematic în cel mai scurt timp posibil la toate obiectivele.”, a spus Lucian Bode.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a dispus controale din cauza exploziilor înregistrate la Azomureș şi Petromidia

Ministrul Mediului a anunţat faptul că Guvernul şi Ministerul pe care îl conduce a dispus efectuarea a mai multor controale la toate instalaţiile guvernate de Directiva SEVESO. Decizia vine după ce în doar câteva zile în România au avut două mari incidente de acest fel, o explozie la Rafinăria Petromidia din Năvodari și o alta la Combinatul Chimic Azomureș.

”În acest moment, cel mai important este să fim siguri că nu există consecințe asupra calității aerului și sănătății populației, în urma acestui incident. Însă este foarte important să aflăm și de ce s-a întâmplat. Am propus colegilor din Guvern să realizăm un control comun al autorităților statului – GNM, IGSU și ISCIR – la toate instalațiile guvernate de Directiva SEVESO privind riscurile de accidente majore ale anumitor activităţi industriale. Constatăm că am avut 3 incidente majore în doar câteva zile și trebuie să aflăm rapid dacă este doar o coincidență, sau mai sunt și alte instalații în țară care prezintă astfel de riscuri”, scrie Tanczos Barna.





Adauga un comentariu