National

Ministrul Mang raspunde acuzatiilor de plagiat

Publicat: 10 mai 2012
1

Ministrul Educatiei, Ioan Mang, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa la Targu Mures, raspunzand unei intrebari, ca ii va da in judecata pe cei care il acuza de plagiat, transmite Mediafax. Ioan Mang a spus ca ii este atribuit in mod eronat un plagiat dupa lucrarea profesorului Eli Biham.

„S-a venit cu un document, cu o anumita lucrare care imi este atribuita si nu este a mea, este plagiat. Si eu, daca trimit o lucrare a cuiva astazi si scriu numele domnului Boc pe ea, sigur va fi plagiat”, a afirmat Mang. Potrivit ministrului Educatiei, acuzatia de plagiat care i s-a adus reprezinta „expresia unor lupte politice” si „un atac dur la adresa Guvernului USL„.

Intrebat daca ii va da in judecata pe cei care au lansat acuzatiile de plagiat la adresa lui, Mang a raspuns: „Sigur ca da”.

PDL a cerut, miercuri, demisia ministrului Educatiei, Ioan Mang, „pentru faptul ca intreaga opera pe care o are este un plagiat de duzina”, dupa cum a declarat, miercuri, presedintele PDL, Emil Boc. Boc a prezentat, intr-o conferinta de presa, un articol al actualului ministru al Educatiei pe care acesta l-ar fi publicat in 2003 la Craiova si care, conform PDL, reprezinta „in integralitate o copie a unui alt articol stiintific al unor autori japonezi”.

„Demisia este necesara si evidenta. Este inadmisibil sa ai in fruntea Ministerului Educatiei un om care din nefericire a fost promovat pe baza de plagiat„, a spus Emil Boc.

In replica, Ioan Mang a spus despre acuzatia de plagiat ca este „o actiune politica”, al carei scop ar fi crearea de haos in sistemul de invatamant.

„Nu e vorba de niciun plagiat. Este vorba de teama unora care au patronat acest minister ca au pierdut controlul asupra lui si, intr-adevar, l-au pierdut. (…) De fapt, scopul lor este unul singur: sa creeze haos in sistemul educational cu doua saptamani inainte de a incepe bacalaureatul special si cu o luna inainte de a incepe examenul de bacalaureat. Categoric, este o actiune politica”, a declarat Mang, la Romania TV.

Verificarea in acest caz este facuta de Comisia de Etica de la Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica. Sesizarile, care au fost primite in data de 9 mai, ii vizeaza atat pe ministrul Educatiei, cat si pe sotia acestuia, au precizat reprezentantii Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica (ANCS). Ele au fost depuse de presedintele Asociatiei pentru Educatie si Cercetare EDU CER, Stefan Vlaston, au precizat sursele citate.

Termenul legal pentru rezolvarea unei sesizari este de 90 de zile.

Sursa: rtv.net





Adauga un comentariu