Actualitate

Ministrul Muncii, Marius Budăi a oferit astăzi, 19 ianuarie, explicații despre legea salarizării și a pensiilor

Publicat: 19 ian. 2022
marius-budai
Dezvoltarea pachetului de ajutor social social în care urmează să se reanalizeze legea salarizării și a pensiilor ar dura aproximativ 120 de zile

Astăzi, 19 ianuarie 2022, în cadrul ședinței de Guvern, s-a discutat despre pachetul de ajutor social în care urmează să se reanalizeze legea salarizării și a pensiilor, demers care, potrivit ministrului Muncii, va dura aproximativ 120 de zile.

În contextul în care pensionarii nu mai fac față facturilor uriașe la energie și gaze, ministrul Muncii a fost întrebat dacă pensionarii se pot aștepta la majorări, după finalizarea acestui interval de zile.

„Prefer să mă păstrez la fel de serios cum am fost până acuma şi nu o să-mi permit să dau, mai ales că vorbim de cetăţeni, de oameni, de suflete, nicio speranța pe care să nu o putem noi ca Guvern să o ducem la îndeplinire.

Ceea ce am anunţat astăzi este practic ceea ce ne-am asumat prin programul de guvernare atunci când am negociat această coaliţie politică, pentru a susţine guvernul”, a fost răspunsul lui Marius Budăi.

De asemenea, acesta a adăugat că este dificil să se efectueze o analiză asupra lucrurilor care nu s-au efectuat corespunzător.

„Am spus că ne luăm la dispoziție aceste 120 de zile în care să facem analiză să descoperim ce nu s-a făcut.

Este complicat pentru că sunt lucrători din sistemul public care sunt deja la nivelul 2022, sunt lucrători din sistemul public care trebuie să primească încă mult până a ajunge la acest nivel şi sunt lucrători care sunt aproape de nivelul din 2022.

Toate ministerele trebuie să conlucrăm şi să avem acestă situaţie clară, să vedem şi lună de lună cum merge execuția bugetară şi colectarea fondurilor şi să luăm o decizie şi guvernul să şi-o asume.(…)

Avem deja un document oficial prin care, în zilele următoare trebuie, să creăm un comitet interministerial care asta va avea ca temă principală: identificarea problemelor din sistemul de salarizare, identificarea şi construirea efortului bugetar şi discuțiile în coaliţie pentru găsirea de soluţii.

Este cel mai bun mod de a creiona o soluție cu partenerii sociali”, a spus Marius Budăi.

Ministrul Muncii a oferit explicații și cu privire la impozitarea pensiilor

„Știți foarte bine că atunci când PSD a fost în mandatul trecut la guvernare, și am avut onoarea să fie ministru și atunci, noi am ridicat acel prag de impozitare de la 1.050 la 2.000 de lei și am scăzut impozitul pe venit de la 16 la 10%. Dar, doar acea diferență care depășește 2.000 de lei.

Ce e după virgulă legea spune că atunci când trebuie să dai cetățeanului e în favoarea lui, dar și când trebuie să iei acest impozit îi dai tot în favoarea lui, deci a rămas la 19 lei. Deci, acești 19 lei sunt impozitul pe venitul de pensii aferent sumei de peste 2.000 de lei”, a declarat ministrul Marius Budăi.

Judecata soților Ceaușescu




Adauga un comentariu