News Flash:

Minori exploatati de traficanti

27 Mai 2004
869 Vizualizari | 0 Comentarii
•Pentru a-si vinde drogurile, un traficant de cannabis s-a folosit de doi minori •Anchetatorii sustin ca elevii proveneau din familii sarace, acesta fiind motivul pentru care au fost atrasi in afacere In urma unei descinderi in forta in Campusul Studentesc Tudor Vladimirescu, politistii de la Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Iasi si procurorii de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Iasi au reusit sa destrame o retea de traficanti de droguri. Dupa ce au asteptat pret de cateva ore, oamenii legii au reusit sa-i retina pe minorii Alexandru Dascalu si Rares Priscu, de 14, respectiv 15 ani, si pe Cristian Cucu si Cristian Baitanu, ambii de 19 ani, in timp ce incercau sa vanda cateva pliculete cu cannabis. Cei patru au fost ridicati in plina zi din fata discotecii Dome, din Tudor Vladimirescu. In urma audierii celor patru, procurorii de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Iasi au ajuns la adevaratul traficant de droguri, Catalin Corneliu. "Din cercetarile intreprinse pana in prezent a rezultat ca minorii au fost racolati de Catalin Corneliu, in vederea comercializarii de droguri. In consecinta, Catalin Corneliu a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, sub acuzatia de trafic de droguri", a declarat ieri procurorul Iulia Diaconu, de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Iasi. Conform anchetatorilor, Dascalu, Priscu, Cucu si Baitanu fac parte din familii sarace, lucru care a fost speculat din plin de traficantul Corneliu. Inainte de a-i trimite la vandut droguri pe tineri, capul retelei i-a scolit. "Cei patru au fost invatati sa ascunda marfa langa roata unor autoturisme din parcare. Atunci cand se intalneau cu clientii, vanzatorii erau nevoiti sa dea noroc cu doritorii de cannabis, iar in acel moment primeau si banii pentru doza", a mai declarat procurorul Iulia Diaconu. Misiunea vanzatorilor nu se oprea insa aici. Catalin Corneliu le-a cerut vanzatorilor stradali ca, dupa ce primesc banii, sa mearga la un magazin, unde sa schimbe bancnotele, deoarece exista pericolul ca printre cumparatori sa se afle si un politist sub acoperire. "Catalin Corneliu cunostea foarte bine maniera de lucru a politistilor si de aceea nu voia sa intre, cumva, in posesia vreunei bancnote inscriptionate", a concluzionat procurorul Iulia Diaconu, care instrumenteaza acest caz. Ceea ce nu a stiut insa capul retelei de traficanti a fost faptul ca politistii pot sta si la panda, ceea ce s-a si intamplat marti seara. Cei patru indivizi au fost adusi de Corneliu in parcarea de la discoteca Dome, unde urmau sa fie vandute 19 pliculete cu cannabis, a caror contravaloare se ridica la suma de 19 milioane lei. In momentul in care pliculetele cu drog urmau sa fie impartite, traficantii au fost inconjurati de politisti. Intr-o cutie pentru dischete, oamenii legii au descoperit marfa, care era deja portionata pentru comercializare. In urma flagrantului, Catalin Corneliu a fost retinut, iar pentru ceilalti patru tineri anchetatorii au dispus cercetarea in stare de libertate sub acuzatia de trafic de droguri. Angela MAFTEI
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3536 (s) | 22 queries | Mysql time :0.235652 (s)